MERGÂND SPRE PATUL TĂU…

Munții Făgăraș

Mergând spre patul tău creștine,

Să nu uiți să te-‘ntrebi mereu,
Căci somnul ca o moarte vine,
Deci să te-‘ntrebi cu-‘ngrijorare
De L-ai slăvit pe Dumnezeu…

Cezarului i-ai dat destule
Și timp și energii și zel,
De muncă oasele-‘s sătule,
Dar pentru Dumnezeu creștine?..
Te-ai ostenit și pentru El?…

De griji ți-e mintea obosită,
De fugă trupul ți-este frânt..
În ziua asta ce-i sfârșită
Ai mai lăsat vreo două clipe
Și pentru Dumnezeu Cel Sfânt?

Că El ți-a pus pe masă pâine,
Tărie să muncești ți-a dat
Și poate îți va da și mâine,
Dar tu, ce le-ai primit pe toate..
I-ai mulțumit cu-adevărat?

Că uite-așa se toarce viața 
Și într-o zi vei regreta,
Văzând că se termină ața,
Că fapte pentru mântuire
Tu n-ai lăsat în urma ta…

Lucrează deci cât ai Lumina,
(Cum zice Domnul tău și-al meu).
Te-am învățat; a ta e vina
Dacă îngrași prea mult cezarul
Și uiți de Bunul Dumnezeu!
amin

 Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns