Cu ce vorbe să te laud,
Sfântă Cruce-a lui Hristos,
Bucurându-mă de tine,
Semn de minunat folos?

Tu ai fost Altarul Jertfei
Fiului lui Dumnezeu,
De aceea-‘n mâini de preoți,
Te vom săruta mereu!

Ești ținută-n mâini sfințite,
Cu mănunchi de busuioc:
Scufundându-te în apă,
Viață tu îi dai pe loc!

Înălțată ești de preoți
Sus de tot, la Liturghie:
Tu faci mințile să zboare
Spre cereasca-Împărăție!

Două mii de ani în urmă,
Domnul te-a făcut Altar
Și de-atunci ești pentru oameni,
Nesfârșit Izvor de Har!

Duhul Sfânt, ca prin fereastră
Se coboară blând prin tine:
Fără semnul Crucii noastre 
Nici un dar la noi nu vine!

Moartea Domnului pe tine,
Fost-a semn de ascultare,
De aceea devenit-ai
Armă cu putere mare.

Căci văzându-te pe tine
Diavolii înverșunați,
Văd puterea ascultării 
Și-atunci pleacă rușinați!

Ce frumos te țin în mână 
Preoții, la Înviere:
Arătatu-s-a Lumina,
După moartea cu durere!

Cruce Sfântă-‘nmiresmată
De miruri dumnezeiești,
Tu ești steag de biruință
Al armatei creștinești.

Sfântul Constantin cel Mare,
Doar prin tine-a biruit,
Iar strămoșii din vechime
Pe păgâni i-au fugărit!

Fost-ai pusă și pe coifuri,
Și pe scuturi de oțel,
Cel ce se-‘apăra cu tine,
Frică nu avea defel!

Iar acum tu ești pe turle
Și pe prapuri în pridvor…
În Altar pe Sfânta Masă,
Umbrești cel mai sfânt Odor!

Lângă Sfinte Evanghelii,
Pe veșminte preoțești,
În vârf la catapetesme,
Și în cimitire ești!

Ne ești semnul la trezire,
Sau pe pernă, la culcare,
Pretutindeni și-‘n tot timpul,
Ne dai binecuvântare.

De aceea-‘n zi de praznic,
Și noi îți cântăm frumos:
„Bucură-te Sfântă Cruce,
Căci te-a preaslăvit Hristos”!

 

 Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns