Lumini din Carul mare
Şoapte, în seara cu floarea lunii deschisă,
agale pasul mi-l plimbau surâzând,
sub bolta sufletului, ce pe astre,
trăirea inimii o acorda discret,visând.
Era mirajul primei întâlniri sfioase,
cu voaluri de cuvinte ce mângâiau,
brațul lui şoptit mă cuprinse,
spre a mă întregii cum nici nu sperau.
Vibrarea cuvintelor peste corzi de chitară,
deschideau porțile sufletului necunoscute,
în armonia florilor de lună radioase
şi a inocenței privirilor ce păşeau fericite.
Era o feerie de culori pe chipuri,
ce-n taina lumii retrăia o întâmplare,
era răspunsul tăinuit – E el sau nu steaua din Carul mare?
Rămas-a întrebarea în anii de flori,
azi mă însoțeşte doar un răspuns,
purtând parfumul paşilor din grădină,
în raza sentimentului iubirii supus!
27.09.2017
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook