Puţin despre ura anti-românească pe care s-a construit Regatul României

Cine nu învaţă Istoria
va repeta greşelile trecutului
alunecând pe o spirală ce coboară adânc în Iad.
Mihai-Andrei Aldea

  În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, în vremea domniei lui Carol I de Hohenzollern, vechile Ţări Româneşti ale Munteniei şi Moldovei, unite din 1859, sunt transformate în regat.

Schimbările din această epocă sunt în cea mai mare parte o combinaţie între dorinţele Masoneriei (străine), dorinţele, poftele şi ideile politicienilor români (aproape toţi masoni) şi felurite ingerinţe, directe şi indirecte, ale marilor puteri din epocă. Este un fel de haos politico-economico-social şi, bineînţeles, cultural. Cuvântul de ordine este „modernizare cu orice preţ”. Însă în spatele acestui cuvânt – şi al multor alte cuvinte de propagandă – se ascund multe, multe alte interese.

Caragiale a ironizat politica şi politicienii acelor vremi. Era singurul lucru care se putea face, singura cale care nu ducea fie la a fi în slujba politicienilor, fie în temniţele sau spitalele lor de nebuni. Dincolo însă de luptele între grupările politice, exista întotdeauna un nivel de înţelegere: acela al raporturilor dintre clasa politică şi restul claselor sociale.

Pentru Regatul României acest raport a fost exclusiv unul de aservire.

Diplomatică, dacă nu se putea altfel, rapace, violentă, extremistă dacă se putea şi era convenabil (n-am spus „eficient”!). Ura dintre clanurile politice – numite şi „partide politice” – era mare, dar nu de netrecut; până la urmă, apartenenţii erau din aceeaşi lume a politicii, dacă nu chiar din aceleaşi loji masonice. Ura socială era însă extremă. Manifestaţiile erau adesea încheiate cu bătăi. Dacă erau însă cu adevărat populare, nu politice, se încheiau cu şarje de cavalerie, cu focuri de armă, cu intervenţii directe manu militari. Fără a se număra morţii şi răniţii, decât cu foarte rare excepţii.

Răscoalele ţărăneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea au fost întotdeauna înăbuşite în sânge, indiferent de gruparea mafiotă (numită şi partid politic sau alianţă politică) aflată la putere. Merită subliniată aici – şi nu poate fi supraestimată – diferenţa gigantică între slugărnicia politicienilor „români” în faţa străinătăţii şi dispreţul total, de cea mai pură nuanţă rasistă, faţă de propriul popor. Ţăranii Români, adică oamenii Ţării, adică peste 90% din populaţie, erau lipsiţi, real, de orice drept politic. Votul – la care foarte puţini ajungeau – era o mascaradă. Marea Lojă Naţională recunoştea acum ceva vreme că toţi prim-miniştrii dintre 1866 şi 1914 au făcut parte din Loja „Steaua Dunării”; deci era de ales dintre ai lor şi ai lor…

Iar dispreţul faţă de Românul obişnuit era nesfârşit. „Muncitori ca boii şi prolifici ca iepurii”, îi definea cineva care trăia pe spatele lor. Iar acest dispreţ era, la nivel practic, tipic întregii clase politice; excepţiile – gen Eminescu sau Caragiale – erau înlăturate… într-un fel sau altul. România Străveche trebuia distrusă, Românii trebuiau convinşi sau siliţi să îşi lepede Credinţa, Cultura, Istoria. Prin orice mijloace.

Desigur, cineva s-ar putea indigna, ar putea aminti nume, zise mari, cita discursuri, sonor patriotice, aminti luări de poziţie, aparent demne, din acele vremuri. Cunoaştem. Am citit şi noi destul din discursurile parlamentare ale epocii. Impresionante. Dar şi mai impresionante, negativ, în raport cu faptele celor care le-au rostit. Cei care se dădeau gata să moară pentru ţară o trădau, în acelaşi timp, cu cea mai mare uşurinţă. Cei care se dădeau demni în Parlament erau uluitor de supuşi străinilor în Guvern. Cei care îşi proclamau iubirea pentru popor îl jefuiau, ucideau, alungau din Ţară. Şi am putea continua cu asemenea contradicţii, dând nume şi exemple concrete cu nemiluita. Dar cine ştie, într-adevăr, istoria Regatului României, ştie şi că descrierea noastră nu este prea sumbră. Dimpotrivă.

Mihai-Andrei Aldea

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook