RAZE DE SOARE 

În bisericile noastre
Intră razele de soare
Prin ferestrele de sticlă
Sau prin uși, dinspre pridvoare..

Și când intră, luminează
Sfinții pe catapetesme,
Ori se-‘mpleticesc în fumuri
Ce împrăștie miresme.

Când alunecă la vale
Din absidele cu glafuri,
Se aprind ca prin minune
Scânteiuțele din prafuri!

Câteodată luminează
Chipuri dulci de Născătoare,
Sau îmbogățesc în slavă
Sfinte Mese din Altare,

Alteori în vârful tâmplei,
Raze galbene și calde
Se ridică pân’ la Cruce,
Ca-‘n lumină să o scalde..

Fericiți creștinii care
Vor primi lumină vie
De la Sfintele Altare,
În cântări de Liturghie!

Mi se-‘ntâmplă câteodată,
Când mă aflu-‘n rugăciune,
Să fiu mângâiat de raze
Și să simt că e minune..

Vino, Doamne-‘n viața noastră
Ca o rază de lumină,
Fă ca-‘n sufletele noastre
Harul Tău cel sfânt să vină!

Tu Lumină ești în lume,
Pentru ochi și pentru minte,
Dar vei lumina mai tare
Sus, în Raiul Tău, Cuvinte!
amin

 Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns