La casa părintească
Muzeul Satului - București
Văd casa înflorită-n alb
şi urc pe-un fir de iarbă,
inima-n veşmât de verde,
nu vrea să mă adoarmă.
Aud un cânt ce arde,
vibrând în puls de crud,
respir clipa imaculată,
grija mamei surâzând.
Stau copacii în aşteptare,
singurătatea îi usucă,
verde crud de primăvară
mă cheamă în dor de ducă…
Grija mamei e departe,
varu-i vechi şi totuşi nou,
focul nu mai cântă-n vatră,
trist e, Doamne, acest tablou!
Vine iară primăvara,
fără iarna ce mi-e grea,
două suflete din cer
îmi spun ce e dragostea!
12.10.2013
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook