„Dialectele românești sud-dunărene în actualitate”, joi, 26 octombrie 2017, ora 14, la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București!

  Joi, 26 octombrie 2017, ora 14, Societatea de Cultură Macedo-Română organizează conferința „Dialectele românești sud-dunărene în actualitate”, la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București, Sala Media. (Intrarea este liberă). 

„Programul Conferinței este atașat. În cadrul acesteia se va prezenta și expoziția de fotografii „Aromânii din Grabova / Greava (Albania), realizată în cadrul proiectului finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Manifestarea ştiinţifică are menirea să aducă în faţa specialiştior, a oamenilor politici şi a publicului larg probleme privind păstrarea românităţii sud-dunărene.Societatea de Cultură Macedo-Română2

Societatea de Cultură Macedo-Română îşi propune să contribuie la conservarea şi cultivarea dialectelor româneşti sud-dunărene, a tradiţiilor specifice spiritualităţii româneşti. Conştiinţa românităţii este vie la românii sud-dunăreni. România, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, a înfiinţat pe teritoriul actualelor state balcanice şcoli cu predare în limba română, a construit o biserică românească şi un liceu românesc la Bitolia (R. Macedonia). În Salonic a funcţionat un liceu unde a predat, începând cu 1909, Theodor Capidan. De asemenea, recent, România a construit o biserică românească în oraşul Corcea (Albania), o şcoală în Suşnieviţa (Croaţia). Organizăm această manifestare ştiinţifică cu scopul de a sensibiliza instituţiile acreditate din România cu privire la situaţia actuală a comunităţilor româneşti din Peninsula Balcanică.

Totodată, tragem un semnal de alarmă în ceea ce priveşte dialectul istroromân. Din cercetările noastre reiese că mai sunt 150 de locuitori în satele din Istria, din care numai 80 sunt vorbitori ai dialectului. Aromânii, meglenoromânii şi istroromânii păstrează forme arhaice de civilizaţie, de grai şi de tradiţii, evidenţiind legătura dintre românii nord-dunăreni şi cei sud-dunăreni.” Vezi mai multe: aici


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns