Chilia Domnului
Bate clopotul... la Baraolt! Nu este Sfântă Liturghie, cinci oameni s-au adunat, să-i facă Domnului chile. Dintr-o biserică-n ruină, unde...
Bate clopotul... la Baraolt! Nu este Sfântă Liturghie, cinci oameni s-au adunat, să-i facă Domnului chile. Dintr-o biserică-n ruină, unde...
Înaltă sferă din inima pădurii, ce se revarsă aspru peste vară, brațele deschise şi înfrunzite, oferă veşmântul pentru iarnă! Pleacă...
Ieri, 2 octombrie 2017, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a marcat deschiderea anului universitar 2017 – 2018 şi...
Liniştea nopții deschide cerul, coboară pacea nepământească, bolta se scaldă-n sacră lumină, luna îmi spune povestea măiastră. Lumina-n cer îmi...
De Acoperământul Maicii Domnului la Ozun, jud. Covasna ne-am îndeplinit misiunea de a-i înveșmânta pe cei 40 de copii...
Sentimentele triste se adâncesc, în ploaia toamnei, din singurătate, îmi plec genunchii în reverență şi-n rugăciune, ploaia să vină cu...
Țin să le mulțumesc din adâncul inimii prietenilor din Frăția Ortodoxă Sf.Mare Mucenic Gheorghe condusă de Dan Ciprian Grajdeanu care m-au...
O nebunie frumoasă mă ajunge, de unde atâta aramă în frunze, adâncul pământului străluceşte, în cămări de suflet flămânde! Mi-e...