VIRUSUL CIVILIZAȚIEI NOASTRE
Nu mi-a plăcut niciodată idea precum că, chipurile, strămoșii noștri, dacii (acum 10-15 mii de ani) au pus bazele civilizației europene. Dacă ar exista această dovadă, noi, românii ne-am putea descătușa mințile, deștepta numai de la gândul că provenim dintr-un popor nobil. Dar, nu avem așa dovezi.
Oricum, orișice aș vrea să explic în „Doctrina nouă” pe care o promovez (La „Centrul românesc de Știință și Cultură”), mereu mă aflu în situația când extrapolarea gândirii la această idee aberantă, îmi dă material analitic de apreciere pozitivă a acestei idei. Deci, idea nu e chiar atât de aberantă. Da! Încep să mă conving, că dacii mai stau și acum la baza culturii populației europene. În ce măsură? Urmați-mă! Contraziceți-mă!
1.Virusul
Faptul, că la 11 septembrie 2001 am constatat că trăim într-o lume bolnavă, nu-l mai poate contesta nimeni. Imigrația și terorismul sunt numai două probleme ale civilizației noastre care nu pot fi rezolvate pe cale polițienească sau militară. Dar, altă metodologie nu e. Tradiția civilizației date e lupta. LUPTA! Câștigă cel mai puternic. Numai că fenomenul dat nu este tratat corect. El, n-ar trebui (imigrația și terorismul) tratat ca contradictoriu, ci, ca complementar. Fenomenul terorismului e mai mult intim. Iar câmpul de luptă cu terorismul e altul, unul intern, ascuns. E o problemă a cunoașterii și a reacției sociale la această cunoaștere. Fizic, anticipat nu ai cu cine lupta. Cu părere de rău, fenomenul complementarității nu intră în studiul actual al Științelor Sociale, Istoriei, Pedagogiei, Psihologiei și Educației. Și, bineînțeles, a Reginei Științelor ordinare, Filozofia. Ce știm noi despre complementaritate în afară de Principiul ei fizic, Principiul complementarității din Mecanica cuantică, trecut undeva în fugă pe lângă examenul de bacalaureat?
Pentru a nu speria cititorul cu un debut prea adânc în materia științifică, să revenim la explicația cauzei slăbiciunii civilizației noastre prin aplicarea noțiunii de virus. Oricare virus biologic poate fi ereditar sau transmis de la o ființă la alta. Se vede, că virusul civilizației noastre e ereditar. Primii oameni nu aveau de la cine se infecta. Ei au „inhalat” virusul odată ce s-au divizat de natură, au început să construiască o lume nouă, Lume a Omului, o lume artificială alăturată de Natura-Mamă. La nivele de dezvoltare slabă a tehnicii, economiei și culturii informaționale, virusul dormita. Manifestarea puternică a virusului trezit, iată, apare acum, în ultimele timpuri de desfășurare a activității umane pe cele mai uriașe piscuri ale Științei, înălțimi cucerite în Mecanica cuantică și Tehnologia informațională.
Toată lumea contemporană știe, că în UE se trăiește bine. Drepturile omului se respectă, iar de foame nu moare nimeni. Virusul trezit mănâncă inimile oamenilor săraci de prin toate colțurile lumii. Apoi, mai este cultura. Reclamarea orașelor dezvoltate, a decorațiilor și modului de viață atins „acolo”, aduce o tristețe profundă urmată de dorința de necombătut de a fi acolo, de a trăi acolo, de a vedea aievea. Riscul de a muri înecat în apele mării, nu mai sperie. Sensul vieții în Statul său natal deja e pierdut. Poliția, armata, Legea? Acolo, unde trece animalul, va trece și omul. Explozia informațională a orbit deja întregul glob pământesc.
2.Dezvoltare
Dar, virusul e activ nu numai în inimile oamenilor săraci. El este la fel de periculos și pentru oamenii bogați. Limită a dorințelor lor nu există. Iată, 360 de oameni dețin deja o jumătate din banii publici ai Lumii Omului. Alți oameni împrumută, se deprind să trăiască pe datorie. Dar, dacă se vor șterge acele datorii nu e sigur nimeni. O mare parte din oameni trăiesc în depresie și stres, viitorul e imprevizibil. În forfota de oameni disperați oricare chemare la calm, analiză și credință în rațiune, nu se aude. Atâta timp cât antidotul virusului dat nu e găsit, tradiția veche e activă: „Viața e luptă!” sau „Dezbină și conduce!”, sau „Vrei pace pregătește-te de război”.
Pentru a încetini viteza acestui tren fumegând, în care ne aflăm noi toți, e nevoie de o frână. Atmosfera se poluează. Se crede că trecerea la automobilele electrice problema va fi rezolvată. Temporar! Creșterea populației umane de pe glob cere o cantitate mai mare de lapte, ouă și carne. Poluarea animalică e la fel de mare. Nici o mașină de calcul nu-ți va da soluția problemei date pentru că în mașină se bagă numai datele oficiale. Cele neoficiale însă sunt ascunse, protejate de virusul abuzului pe care omul îl poartă în sânge de la început. În „cea mai săracă” țară din Europa, România, sute de tone de produse alimentare se aruncă la gunoi. Iar reciclarea gunoaielor nu se face…
Abuzivul fondat pe cantitate îl avem și Sistemul educațional românesc. Specialiștii cu studii superioare odată declarați, nu mai pot munci fizic. Fiecare din ei vrea o masă, scaun, iPhon și un calculator. Cineva va trebui să le șteargă praful de pe ele. Iar antidotul virusului lor e aici, pe loc, în limba cea română, „un șirag de piatră rară …”. Pare că de aici, ar trebui să se înceapă căutarea antidotului, secreția vaccinului pur atât de necesar pentru a armoniza mentalitatea aberantă a omului actual, abuziv, egocentric, fără de saț.
3. Antidotul
Este evident, că instrumentul cunoașterii noastre e limba. Chiar și Biblia ne spune că „la început a fost cuvântul”. Deci, la acel moment când omul a început să vorbească, omul a căpătat și virusul. Antidotul necesar va trebui de căutat prin conceptul acelui Mare Început. Din motive lesne de înțeles, e imposibil de știut cum vorbeau dacii. Oricum, acel început în cunoaștere a fost păstrat. El a ajuns în structura limbii române actuale prin modul de trai retras pe care l-au avut dacii. Apoi, și urmașii lor.
E de crezut, ipotetic, că Cultura simțului dacic era în suficiență. Suficiența era promovată de daci din generație în generație. Asta era garantat prin prezența unui plai pitoresc, frumos și bogat, pe un teren geografic armonizat de anotimpuri. Nu era nevoie de stocat hrană, de ucis animale în van. Nu era nevoie de abuz. Acest plai putea fi numai cântat și iubit.
Astăzi, observăm că conținutul limbii române e încărcat cu o mulțime de cuvinte împrumutate, pregătite parcă special pentru a crea echilibre lingvistice și sociale armonioase, cu orișicare limbaj aflat în slujba popoarelor cuceritoare.
Din tot conglomeratul de cuvinte adunate de limba română, omul actual își alege limbajul său controversat pentru a duce lupta, pentru a domina sau răbda, suferi dominația cuceritorilor (Capul plecat, sabia nu-l taie!). De suficientă, de limită în consum, nu vorbește nimeni. Probabil, în condițiile de viață ale dacilor nu se exprimau de loc diferențe între ei. Fiecare om era egal cu un orișicare altul. Iar natura le oferea abundent toate cele necesare. Alege! De aceea, și limbajul dacilor era unul blând, înțelept, armonizat, adecvat naturii vergine. Nu degeaba, dacii se clasificau ca parte din natură, veșnici în existență cu ea, „nemuritori”. Cele două momente ale gândirii susținute de daci, nemurirea și posibilitatea de a fi zeu pe pământ (Zamolxe), nu pot fi ignorate ca adevăr istoric. Deci, ipoteza despre cultura specială a dacilor, într-un spațiu social fără abuz, cu comportament fericit, poate fi acceptată ca adevăr firesc, extrapolat. La baza comportamentului dacic a stat cuvântul, adică, structura limbii în comunicarea lor de zi cu zi.
Din altă parte, trupul uman e un recipient, instrument al cunoașterii fondat pe cele 5 simțuri. De aici, omul este un duh, un conținut intelectual și spiritual, notat prin Început, Sursă, relația 0, care revine din nou după moarte deoarece cunoașterea e binară, se efectuează prin trup și limbă. (Triadele, trup-0-cuvânt; om-0-rațiune; om-0-zeu; sunt derivate de la triada da bază: particular-0-general. Orientarea părților trebuie respectată).
Cunoașterea umană se efectuează prin cuvânt și trup (Universul este supus Principiului bivalent: materie-energie). Relația, luată în calitate de legătură cu centru, 0, trup-0-cuvânt, om-0-limbă, este acel duh uman, care nu dispare odată cu modificarea materială a trupului, din viu în mort. Relația dată e eternă și universală. Astfel, identificarea omului cu Creatorul acestui Univers (îndumnezeirea promovată de Zalmoxe) era înțeleasă de daci mai adânc decât alte popoare cu limbi active, agresive, polarizate prin lupte în condițiile unei naturi nordice sau sudice, de unde au apărut acele limbi.
Dar, după apariția cărților sfinte, acest concept al eternității a fost descris prin limbi simetrice mai îndepărtate de centrul 0, relația din echilibrul, simetric-0-polarizat. Misticismul mituirilor Biblice au acoperit acest adevăr.(Iar, prototipul lui Zamolxe a fost folosit la descrierea vieții Lui Iisus ca Fiu al Domnului pe pământ, egal ca și prototipul Reginei Egiptului Isida care declara în Imnul său, precum că ea „e prima și ultima”.)
Abordarea dată poate fi testată la falsitate. Bineînțeles, dacă dorința firească a omului modern e de a trăi în echilibru cu natura, om-0-natură. Ca și natura, structura generală a limbilor va trebui să corespundă echilibrului, 1-0-1, vibrației armonioase care menține acest Univers. Deci, formula 1-0-1, reprezintă o formă a măsurii, a rațiunii suficiente în activitate. Structura limbilor e diversă, iar forma, simetric-0-polarizat, exprimă echilibrul global așteptat. Dacă acest echilibru nu se respectă, relațiile umane suferă deformații ireversibile, războaie și revoluții cu executare a unei părți masive din populația care gândește diferit. Umanitatea încă n-a inventat dicționarul perfect de traducere din limbi a sensului unui text științific în altul.
Determinând practic caracterul structural al limbilor, simetric-0-polarizat, vom obține pe partea stângă, a simetriei, limbile cărților sfinte (Biblia și Coran) în ordinea apariției lor istorice, iar pe altă parte a echilibrului, vom aranja limbile polarizate ale popoarelor prospere, „civilizatoare”:
Ebraică-greacă-arabă-ROMÂNĂ-japoneză-turcă-chineză…rusă, maghiară, etc.
Centrul, 0, al acestui echilibru global îi aparține limbii române. Criteriul de formulare a echilibrului dat e fondat pe raportul dintre lungimea circumferinței formată din numărul de litere ale alfabetelor, 22,24,28,31 și șirul de diametre corespunzătoare 7,8,9,10, care ne dă mărimea constantei universale, Pi=3,14. Astfel, antidotul a fost găsit în structura limbii române prin prezența masivă a cuvintelor împerecheate, două câte două, ca derivate a perechii de bază: general-0-particular. (Vezi la „Centrul românesc de Știință și Cultură”, pagină pe Facebook).
Această triadă (de mai sus) a limbilor (simetrice-0-polarizate, derivată de la: general-0-particular) e contradictorie, iar relația lor, 0, e Sursa cunoașterii universale. În această Sursă poate fi recunoscută toată forța creației Universului și de asemenea, izvorul nesecat al tuturor conceptelor lumii omului despre lume, un duh intelectual, rațional, de știință, împerecheat (rațiune-0-irațiune; știință-0-credință) cu spiritul divin mistic, irațional, de credință.
Există și a doua triadă, simetric-0-polarizat, pentru limbile complementare (europene). Și acolo, centrul echilibrului global, 0, îi aparține limbii române. (Vezi la „Centrul românesc de Știință și Cultură”).
Lungimea circumferinței, numărul de litere de alfabet, ale limbilor polarizate, din partea dreaptă a echilibrului ( rusă, maghiară, etc.), formează și ele o constanta suficient de apropiată de Pi=3,14. Dar, numai (!), prin aplicarea unui diametru mai mare de 9 unități. Iar pentru o construcție a gândirii spațiale, 3D, în limitele cauzei și consecinței, diametrul cercului nu poate fi mai mare de 10 unități. Spațiul nostru de existență e tridimensional, XYZ. Avem în acest spațiu numai 10 cifre: 0-1-2-3-4-5-6-7-8-9. Adică, putem nota ca reale numai trei vibrații de tip întreg, 1-0-1, X (1-2-3); Y (4-5-6); Z (7-8-9). (De ce nu poate limba maghiară fi Centru al limbilor lumii? Alfabetul limbii maghiare conține 45 de litere. 45:3=15. Limba dată nu poate intra în spațiul tridimensional fără al „deforma”. Am determinat (mai sus) că în spațiul tridimensional există numai 10 cifre).
Așadar, spațiul gândirii în limbi polarizate nu poate fi 3D. Spațiul gândiri omului modern e consecvent, liniar sau planar, 2D. E o gândire deviată de la spațialitatea 3D. Succesul „civilizator”, al popoarelor dotate cu limbi polarizate, e activitatea egocentrică, agresivă, cu probe și greșeli. Practica! Credința în rațiune le lipsește, iar în calitate de Credință religioasă (irațională) e luată credința apărută prin revelațiile oamenilor care gândeau cândva spațial (evrei, greci, arabi). Acest fenomen ar putea să se manifeste rațional și astăzi datorită limbilor lor simetrice atât prin structura alfabetelor, alăturată de Constanta Pi=3,14, cât și prin prezența cuvintelor împerecheate pe Principul bivalent al construcției acestui Univers., contradictoriu -0- complementar (respingere-0-atracție; deosebire-0-asemănare). Dar, tradiția de viață a blocat posibilitatea dată. Situația socială modernă e controlată numai de intuiție, irațional, conform părerii, iluziei.
Modul de viață egocentric, vertiginos, le-a închis tuturor intelectelor umane Calea, ochii spre Credința în rațiunea capabilă la o unificare echilibrată a Credințelor (rațiune-0-irațiune, credința în rațiune-0-credința în ortodoxie (islam, etc), derivată de la: general-0-particular; zeu-0-enoriaș). Acest lucru e corect spus, chiar, și pentru acele popoare (evrei, greci, arabi) care sunt dotate cu limbi simetrice, divine. Toate popoarele care gândeau spațial, 3D, prin limbile lor simetrice au fost influențate de succesul popoarelor aflate în dezvoltare rapidă, dotate cu limbi polarizate. Astăzi, limbajul mondial peste tot e la fel: banii, banii…. Toți gândim consecvent, de la mic la mare, de la simplu la compus, în linie și plan, 2D.
În ce privește limba română, în condițiile date, ea generează un destin greoi purtătorilor săi prin faptul că fiind, prin structura limbii lor, la cel mai înalt grad de simetrie al relației, oamenii nu pot să facă activități la fel de succesive în dezvoltare ca purtătorii limbilor polarizate. Acest fenomen, se observă ușor în practica de viață socială. Politica demnitarilor s-a transformat într-un show național deoarece fiecare cuvânt formulat are pereche sa, un alt cuvânt care, imediat, e folosită de opoziție. Discuțiile sunt inefective. Centrul de legătură a cuvintelor perechi, Sursa, 0, din care ele provin e ignorată. (Se bate apa în piuă!) De aici, și criza încrederii în Conducerea țării.(“Industria e praf, iar țara e la pământ!”)
Migrarea populației tinere (280 persoane pe zi), continuă. România este al doilea stat din lume după Siria care furnizează mereu imigranți. Și numai acolo, unde apar investiții străine cu personal mixt, optimismul răsare. Dar, limbajul de activitate, comunicare, adesea e străin, deci polarizat (englez). Bilingvismul rezolvă problema, dar numai la nivel particular. Nu, și în general. Ca dovadă, pentru a explica fenomenul, va trebui de prezentat un segment de cunoștințe noi care lipsesc în fundamentul (Știință-0-Credință) cunoașterii universale. „Doctrina nouă” explică cazul dat, prin procedeul gândirii spațiale, 3D. Asta, e o gândire paralelă cu gândirea tradițională, 2D. Anume ea, gândirea spațială (e pierdută) lipsește. Prin gândirea spațială s-ar putea crea limitele abuzului, principiului suficienței particulare, raționale (Vezi alte articole de pe pagina dată).
Mai mult. Ceea, ce în structura simetrică a limbilor sfinte se înțelege irațional ca dogmă, Trinitate, Tată-0-Fiu, 1-0-1 (în religia creștină, pentru că în toate celelalte confesiuni religioase trinitatea e voalată în cifrele 5, 7, 9 [5- Triada: (1-2)-5-(3-4); 7-Triada:(1,2,3)-7-(4,5,6), 9-Triada: (1,2,3,4,)-5-(6,7,8,9)] ), în limbile polarizate nu poate fi înțeleasă deloc. Conceptul Triadei, 1-0-1, e necunoscut. Iar, aplicarea triadei, 1-0-1, în analiza cuvintelor după împerecherea lor nu funcționează. Nu au limbile polarizate astfel de proprietăți.
În loc de spațiu larg al echilibrului bunăvoinței, respect-0-stimă (derivată a triadei: general-0-particular), în unele limbi polarizate (rusă, maghiară, engleză, etc.) vom găsi numai un punct sau o margine de echilibru, numai un singur cuvânt (unitar) prin care sunt traduse, la fel, cele două cuvinte complementare românești. Iar, dacă cuvintele complementare perechi reprezintă o derivată din triada de bază, general-0-particular, (iar asta e așa!) atunci, e clar de ce mentalitatea acestor popoare e alta. Limbaj comun în discuții cu astfel de popoare se va găsi cu greu. Gândirea lor e în fluctuație, confuzie. Alinierea gândului se face la Liderul politic, cel care guvernează comportamentul întregului popor prin exemplul său (Putin, Orban, Liderul ISIS, etc.). Dacă nu, alinierea se face direct la autodistrugere, la alcool, droguri, terorism.
Și așa, numele antidotului contra virusului care ne macină conștiința noastră e „EPOCA-LIPSA”, o perioadă de timp pierdută la momentul educației din școală. Nu era nevoie de a inventa această noțiune. Ea, exista pe internet http://muneanul 369, biblia vorbeşte.ro
Dar, determinarea locului unde e antidotul nu e suficientă pentru a ne vaccina contra virusului civilizației noastre, abuzului. Pentru a extrage vaccinul pur din acest antidot învechit, neprelucrat, e nevoie de depus o muncă individuală de om deșteptat, autentic, doritor de libertate și independență în gândire. În alt mod, viitorul nostru e apocaliptic.
4.EPOCA-LIPSA
„Peste tot se vorbeşte de Apocalipsă, de profeţiile Maya sau de sfîrşitul lumii. Epocă-lipsă este o metaforă pur românească, nici unde acest cuvînt nu mai are un asemenea înţeles. Atunci cînd spunem pur românească ne gîndim la ţăran, el este cel căruia îi datorăm limba şi nu numai acestea, dar şi cultura multimilenară, transmisă din gură în gură, din generaţie în generaţie. Deşi epocă-lipsă nu este o metaforă elegantă, „o metaforă de salon”, expresivitatea sa este remarcabilă, iar „imaginea metaforică” din unele cuvinte pur rumîneşti, este „uneori aşa de intensă, atît de plastică, încît limbajul elevat le evită, din pudoare”.
Dacă în Dicţionarul explicativ al limbii române din 1984, rumîn este echivalent cu român, iar rumînesc(-ească) este identic cu românesc(-ească, în Dex online stă cuminte şi ne aşteaptă o mare surpriză: RUMÂN s. (IST.) iobag, şerb, vecin, (rar) serv, (înv.) prost. Din noua definiţie a cuvîntulul rumîn aflăm că ţăranii, care sînt temelia acestei naţiuni, nu sînt proşti doar în argou, cum erau pînă acum, ci sunt proşti şi oficial. Acum vedeţi dumneavoastră adevărata faţă a acestor „savanţi”, pe mîna cărora ne-am lăsat viitorul naţiei noastre? Merităm oare acest apelativ? Cum să nu merităm, dacă le îngăduim acestor „invalizi intelectuali” să ne batjocorească tot ce avem noi mai sfînt, graiul, amintirea străbunilor, cultura ţăranului şi istoria?
Cum spuneam mai sus, cuvîntul ţăran s-a pricopsit cu o conotaţie negativă, conotaţie ce nu are nici o legatură cu realitatea şi care „se vede treaba” că nu este spre binele neamului românesc. Deşi ţăranii sînt curaţi, iar pentru hainele lor de sărbătoare nu există cuvînt care în semantica lui să le poată cuprindă măreţia, deşi câteva vorbe ale unui bătrân ţăran pot valora cît 2 -3 cărţi de filozofie, deşi ţăranii au fost aceia care au păstrat vii cultura şi graiul primit de la străbuni, nimic din acestea nu a contat pentru acei ce căutau batjocorirea ţăranului.
Ţăranii nu făceau congrese pentru a „patenta” cuvinte, graiul rumînesc s-a dezvoltat natural. Ei nu aveau de ce să împrumute cuvinte de la unii vremelnici pe aceste meleaguri, aveau tot ce le trebuia în propriul grai, de-o mare complexitate şi bogăţie, dar fără gramatică scrisă, dezvoltat continuu timp de aproape 100 de secole, de cînd au devenit primii agricultori ai Europei. Doar la populaţiile sedentare apare o dezvoltare armonioasă a limbii vorbite.
Graiul ţăranului rumîn există intrinsec, el se explică pe sine însuşi prin propriile sale cuvinte, nu e nevoie să apeleze ca limbile moderne(„de salon”), la cuvinte din alte limbi sau dialecte pentru a-şi explica elementele intime. Acesta a fost una din cele două caracteristici esenţiale ale unei limbi naturale, dezvoltate armonios, a doua este necesitatea de a avea radicali proprii. Prin radical propriu se înţelege o rădăcină de cuvînt, un element primordial de la care s-a plecat în formarea familiilor lexicale. Aceste rădăcini pot fi numite şi morfeme, iar primele morfeme, după Lucian Cueşdean, au fost chiar sunetele din natură, onomatopeele. De exemplu, onomatopea PÎR este comună mai multor sunete din natură, focului, zgomotului unui pîrîu de munte, ruperii unui lemn, etc. şi a folosit la crearea a peste 60 de cuvinte, ce aparţin mai multor familii lexicale. Cîteva exemple: a pîr-li, pîr-lit, pîr-litură, pîr-leală, a pîr-păli, pîr-pălire, a pîr-joli, pîr-jol, pîr-joală, a pîr-gui, pîr-guit, pîr-guială, pîr-gă, pîr-gav, a pîr-îi, pîr-îaiaş, pîr-ăuţ, pîr-rău, etc. Derivarea din onomatopee este rar întîlnită în alte limbi, acolo este o excepţie, pe cînd în graiul ţărănesc rumîn „compunerea onomatopeică este aproape o regulă”, iar fără suntelele Î şi Ă „nici nu pot fi redate autentic sunetele din natură”.
Multe din cuvintele alcătuite cu ajutorul radicalilor sau a rădăcinilor de cuvinte sînt cuvinte imagine, reale metafore, dar care nu sînt întotdeauna elegante. În „Româna, limba Vechii Europe” aflăm destule exemple, din care prezentăm cîteva: o măs-lină este un fruct ce trebuie mas-ticat lin, altfel ştim cu toţii ce se poate întîmpla, o lin-gură trebuie dusă lin la gură, altfel se poate vărsa conţinutul, o vie-spe este o spe-rietoare vie, un ste-jar este un lemn de esenţă tare, căruia îi stă jar-ul mai mult timp, arderea sa este mai domoală, o vij-elie este este o furtună care face vîj, produsă de Elie sau Ilie, o săgeată sau o pasăre face zbîrr în zb-or, iar ur-su este un animal greoi dar care ur-că sus, în copaci, etc.
În DEX, măslină este dată cu etimon slav, iar lingură, viespe şi urs cu etimon latin, din lingula, vespa şi respectiv ursus, dar ele nu pot fi preluate de la alţii pentru că doar în limba română sînt metafore, în schimb ele pot fi ieşite din română în alte limbi sau dialecte. În cazul cuvintelor vijelie şi zboară lucrurile sînt şi mai clare, acestea sînt metafore pur româneşti, alcătuite cu ajutorul radicalilor onomatopee vîj şi zbîrr. Vijelie are etimon necunoscut, iar zbor are etimon bulgar, din sbor, care este toponim. Singura explicaţie logică este că zbor a ieşit din română în bulgară, nu a intrat, aşa cum pretind aceşti „gropari” ai limbii române. Diferit de ei spun unii savanţi străini, de exemplu suedezul Ekstrom Par Olof: „Limba română este o limbă-cheie, care a influenţat în mare parte toate limbile Europei”.
Că nu este aşa cum spun aceşti „savanţi”, care nu trec ca româneşti nici măcar cuvintele cu etimon necunoscut, este demonstrat de o limbă moartă acum 3.000 de ani, sanscrita, „limba perfectă”. În sanscrită aflăm, printre multe alte cuvinte şi următoarele: acasha(acasă), lup(lup), Om(om), vrate(frate), lamba(limba), navasti( nevastă), luptă(luptă), prans(prînz), dzambaiami(a zîmbi), dusman(duşman), crapaiami(a crăpa), naiba(naiba) şi nu în ultimul rînd, apu(apa), etc. Acasă, apă, lup, om, frate, limbă, luptă, a crăpa şi prînz au etimon latin, nevastă are etimon slav, a zîmbi are etimon bulgar, duşman are etimon turc, iar naiba are etimon necunoscut. Faptul că aceste cuvinte nu aveau cum să intre în limba română din latină, slavă, bulgară, turcă, este probat de prezenţa acestora în limba sanscrită, limbă moartă cu cîteva sute de ani înainte de întemeierea Romei. Este clar că aqua provine din rumînescul apa şi nu invers, cum unii ne lăsă să înţelegem.
„Originea limbii române se află în inteligenţa rumînilor strămoşi, oamenii rîurilor cu maluri fertile, din bazinul Dunării de Jos, autori ai primului neolitic european, în România, inima vechii civilizaţii europene, în urmă cu 8-10 mii de ani”, ne spune Lucian Cueşdean, iar atunci „Europa era atît de tînără şi frumoasă cu unghiurile şi romburile ei construite perfect (sub aspect logic) de către Homo Geometricus multe milenii înainte de a apărea pe malul răsăritean al Mediteranei ţara regelui Aegenor (Fenicia)”, cum aflăm de la basarabeanul Andrei Vărtcic, din cartea „O istorie geometrică a lui Homo Sapiens”.
Graiul ţăranului este limba Vechii Europe, pentru că „ nici o altă limbă europeană nu are atîtea onomatopee autentice” şi pentru că „nici o altă limbă europeană nu are atîtea cuvinte compuse direct cu o onomatopee autentică”.
Simbolurile păstrate de ţăran, aflate pe hainele de sărbătoare, pe scoarţe, pe porţi, etc. sînt prezente în număr mare pe artefacte din România şi din teritoriile învecinate, „pline” cu rumîni. Unul din cele mai frumoase dansuri ale sale, Hora, este atestată arheologic de 5000 de ani, iar Mărţişorul, un cert obicei rumînesc, este atestat tot arheologic cu o vechime de 9000 de ani, la Schela Cladovei, pe Dunăre. Şi unii au curajul să vorbească despre „pete albe” în istoria noastră, continuă dar nu „liniară”, de cel puţin 9000 de ani. Să mai spunem că ţăranii construiesc bordeie de lut de 20.000 de ani, continuu pînă în secolul 19?
Să revenim la derutanta Apocalipsă.
Din DEX aflăm:
EPOCĂ, epoci, s.f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebeşte de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2.) Expr. A face epocă = a atrage atenţia, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă. 2. Timp în care se repetă, periodic, acelaşi lucru în aceleaşi condiţii. Epoca topirii zăpezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. şi: epócă. – Var.: (înv.) épohă s.f.] – Din fr. époque.
LÍPSĂ, lipsuri, s. f. 1. Faptul de a nu se afla într-un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obișnuit); absență. Loc. adv. (Jur.) În lipsă = în contumacie. Loc. prep. În (sau din) lipsă de… = nefiind, neavând ceva, din pricină că lipsește. În lipsa (cuiva sau a ceva) = cât timp (sau în timp ce) cineva sau ceva lipsește. Expr. Mai bine lipsă = mai bine deloc, mai bine renunț. A duce lipsă (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficientă). (Adjectival) Care lipsește, absent. Lipsă la apel. 2. Lucru care lipsește dintr-un ansamblu. 3. Faptul de a avea lacune, scăderi, deficiențe, defecte; lacună, scădere, deficiență, defect al cuiva sau a ceva. 4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, sărăcie. 5. (Înv. și reg.) Necesitate, trebuință. Loc. adj. De lipsă = necesar, indispensabil. Am înșirat toate cele ce-mi sunt de lipsă. [Pl. și: (înv.) lipse] – Din lipsi (derivat regresiv).
APOCALÍPS s. n. Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfârșitul lumii; sfârșitul lumii în religia creștină. [Var.: apocalípsă s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalypsis.
Epocă se presupune fără nici o dovadă ca ar proveni din francezul epoque (franceză este o limbă artificială, realizată din multele dialecte existente în Hexagon, dialecte ce conţin un număr foarte mare de cuvinte rumîneşti. Dacă o să căutaţi “Dictionnaire des idiomes romans du midi de la France” de Gabriel Azais, o să aflaţi peste 1000 de cuvinte rumîneşti din dialectele luate în considerare de autor.), iar a lipsi e dat cu etimon grec, din lipso. De ce nu din sanscritul lipsu (aşteaptă)?
Apocalipsă este apokalips în albaneză, αποκάλυψη(dezvăluire, revelaţie) în greacă, apocalipsi în catalană, apocalypse în engleză, apocalypse în franceză, apokalypse în germană, apocalisse în italiană, apocalipse în portugheză, apocalipsus în spaniolă, etc.
După cum vedem, aproape toate limbile se mărginesc a prelua acest cuvînt din alte limbi sau dialecte, iar odată preluat nu îl pot explica prin propriile lor cuvinte, dar româna poate să explice acest cuvînt din resursele ei proprii. Cum spuneam mai sus, cuvîntul românesc epocă-lipsa, alături de calendarul Mayaş, ne vesteşte încetarea timpului. De ceva timp se vorbeşte despre ascensionarea planetei într-o altă dimensiune. Din „Revista Misterelor”, din numărul 61, aflăm: „Rezonanţa Schumann este prezentată de geofizicienii contemporani drept „bătaia inimii” planetei noastre. Aceasta a avut o valoare constantă de 7,8 Hz timp de mii de ani. Însă începînd cu anul 1980, s-a observat o accelerare, mai întîi lentă, apoi din ce în ce mai rapidă (dupa 1997), pînă cînd a atins astăzi valoarea de 12 Hz. Creşterea frecvenţei vibratorii a planetei noastre face ca 24 de ore de viaţă pe planeta noastră să corespundă de fapt cu numai 16 ore reale, în termenii timpului terestru. Pare o explicaţie destul de plauzibilă pentru criza acută de timp cu care ne confruntăm la ora actuală… Iar curgerea timpului terestru se va mai accelera, pe măsura ce ne apropiem de „Punctul Zero”, care corespunde inversării polilor magnetici ai Pămîntului. Căci dacă 24 de ore ale zilei reprezintă încă, la ora actuală, 16 ore efective, diferenţa dintre acestea se va mări exponenţial, astfel încît la trecerea prin Punctul Zero, pe care unii îl situează la sfîrsitul anului 2012, 24 de ore din anul 1980 vor corespunde la 0 ore efective. Altfel spus, timpul terestru nu va mai exista! Consecinţele acestui fenomen sînt incalculabile şi sfidează orice imaginaţie: întreaga planetă şi toţi locuitorii ei vor trece într-o altă dimensiune”.
Cercetînd Apocalipsa Sfîntului Ioan Teologul, nu am aflat nimic referitor la sfîrşitul timpului, dar am dat de următoarele rînduri(cap.18, v. 6), referire la desfrînata Babilonului: „Daţi-i înapoi, precum v-a dat şi ea şi, după faptele ei, cu măsură îndoită, îndoit măsuraţi-i; în paharul în care v-a turnat, turnaţi-i de două ori”. Cu măsură îndoită, ne întrebăm noi? Dar spune Iisus să întoarcem şi celălalt obraz, să iubim şi pe cei care ne fac rău…
La sfîrşit, în loc de concluzii, întrebări:
Acum sesizaţi incredibila memorie ancestrală a ţăranului român?
Credeţi că ţăranul este hulit fără motiv?
Cine este acest „Dumnezeu” care cere „răsplată” îndoită, care are robi şi nu fii şi de care trebuie să ne temem?
5.Păcatul
Abuzul omului e păcat. Păcatul nu poate avea mărime, prag. Egal, ca și fertilizarea. Testul sarcinii spune una din două. Da sau Ba. Dar demnitarii PSD (deputatul Iordache și a.) cred că corupția mică poate fi pusă în Lege.
Astăzi, la creștini, Măsura comportamentului uman e Trinitatea irațională religioasă: Credința în Tată, Fiu și Sfântul duh (Tata-0-Fiu, 1-0-1). E momentul să ne întrebăm: De cât timp mai are omul nevoie de până la trezire? Câte generații se vor mai bate cu capul de pietrele reci ale bisericilor, pentru a ști cum trebuie să păcătuiască și cum să plătească ca să-și primească Iertarea, Mântuirea?
Păcatul oricum, fiecare îl face (cu vină sau fără vină). „Cine e fără de păcat să arunce o piatră în mine!”- spune Iisus. Scrie și în scriptură: „Nu prea curvi!”. Limbajul e dedicat omului păgân, necredincios. Ateiștii râd: „Vasăzică de curvit se poate!”.
Cu astfel de abordări societatea noastră, odată cu explozia informațională, se strică. Avem un senator destrăbălat care are 5 femei, o vedetă care se mărită a patra oară, un fotbalist care s-a căsătorit de trei ori. Păcatul e al lor. Dar, Media românească expune mereu materiale despre acești oameni în formă de normalitate, invitație de a păcătui la fel, în loc de a se rușina pentru ei. Moralitatea românească degradează.
Oricum, limita armoniei din societate fiecare și-o pune rațional prin dorință. Păcatul trebui asumat. Deci, intelectul va trebui folosit pentru a atinge integritatea sa și cu natura divină. E simplu! Vom folosi măsura: 1-0-1. Știință-0-Credință. Triada, om-0-zeu, fiind cunoscută și acceptată, deja e calea directă spre îndumnezeire. Cum? Intelectul uman și spiritul divin se împletesc aici, în Centru, 0. De ce l-am ignora pe Dumnezeu?
Iar Dacii, sunt și acum nemuritori. Exemplul nemurii lor a fost sculptat de romani în piatra Columnei de la Roma. „Fii nemuritor și tu!” Adică, gândește spațial, 3D, ca dacii. Acesta, probabil e Testamentul dacilor, lăsat ca moștenire. El se înțelege prin structurarea corectă a limbii române, procedeu extrapolat din modul de viață a dacilor bazat pe suficiență și pe posibilitatea omului de a face un Salt al cunoștinței. Adică a fi zeu pe pământ, conform exemplului lui Zalmoxe. Exemplul dacilor care au supraviețuit abuzul roman a fost repetat inconștient (nu degeaba Imnul ni se cheamă „Deșteaptă-te române!”) de urmașii lor, cei care au supraviețuit abuzul turcilor, slavilor, ungurilor. Deci, legătura spirituală cu dacii încă nu e pierdută.
„Răsplata” îndoită dată Lui Dumnezeu ar putea fi „Noul legământ” formulat rațional, cu știință, care îl întărește pe omul modern în Legământul vechi cu Creatorul, cel irațional, de credință. Domnul Dumnezeu e răbdător. Ne așteaptă! Scrie în scriptură (la „Evrei”) că de la un timp, nimeni nu-l va mai trimite pe altul să-l caute pe Dumnezeu. Fiecare îl Va cunoaște.
***
….în păharul în care ni se toarnă (un cuvânt unitar, satanic) vom da înapoi îndoit (o pereche de cuvinte legate divin). Așa, vom supraviețui. „Secolul XXI va fi religios sau deloc.” – a mai spus cineva…
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook