Trăim o perioadă de “redeșteptare națională”!

Muzeul Olteniei / magazincritic.ro
Am studiat istoria în perioada post-decembristă, așa cum ne-au transmis-o cei ce făceau parte din primul eșalon PCR. Am reușit să-mi finalizez studiile în al 2-lea mandat al “tovarășului” Ion Iliescu, atunci când istoria “de tranziție” a fost și mai mult trunchiată. În fine, ca profesor am avut libertatea de a studia în ultimii cinci ani de carieră profesională, așa cum orice istoric ar trebui s-o facă. Astfel, am reușit să înțeleg deplin rolul monarhiei în opera de unitate și echilibru politic al neamului românesc. Am jurat credință, devotament și sacrificiu în lupta românilor pentru refacerea demnității naționale. Momentan, mă înscriu în lista voluntarilor pentru restaurarea monarhiei și voi continua să sper, până la ultima suflare, că “elitismul” de odinioară își va recăpăta vigoarea mediatică pe care o așteptăm de peste 70 de ani. Consecințele “politicilor de clasă” par să fie favorabile noii generații, astfel încât, elitele diasporei vor avea un cuvânt de spus ca și în epoca modernă, generația pașoptistă. Mai mult ca oricând, trecerea la cele veșnice a M.S. Regele Mihai I, constituie o perioadă de “redeșteptare națională” prin conștientizarea pierderii ultimului nostru monarh “mai vechi decât istoria”.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook