De Bobotează la familia Dăscălescu din Doboi, Harghita!
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2018/01/Tirnoveanu21.jpg)
De Bobotează la familia Dăscălescu din Doboi, Harghita. Este una dintre putinele familii de români din com. Plăieșii de Jos care vorbește acasă limba română. În semn de prețuire și respect am fost de fiecare dată când am putut alături de acești oameni adevărați. Astăzi am dăruit celor trei copii bicicletele nou nouțe trimise de domnul Bogdan Baciu iar domnului Nicolae pe cea trimisă de vechiul nostru prieten Gaitan Ioan. Alături de acestea copiii au primit încălțări sport noi precum si bunătăți din partea minunatelor doamne care m-au însoțit la Doboi în această zi de sărbătoare, Emilia Soim, Anita Toporeanu, Anica Petrila și prietenei noastră de nădejde din Târgu-Secuiesc, poeta Mihaela Aionesei. Cu mare bucurie am băgat de seamă sporul gospodăriei familiei Dăscălescu care odată cu instalarea curentului electric de către românii din țară în iarna anului 2016 parcă a renăscut la viață. În ogradă au câteva oițe, rațe, găini, porci si o mică grădină. Copiii au un calculator instalat de domnul Moise, televizor si cărți. Nu mai sunt românii săraci din sat, ci românii care s-au ridicat, din toate punctele de vedere. Capul familiei îl ajută la treburile bisericești pe vrednicul părinte Ioan Lupu căruia îi urăm cu toții „La Mulți Ani” iar doi dintre copii sunt la școala românescă din Miercurea Ciuc cu note foarte bune în carnet, chiar si astăzi fiind în practică școlară la internat. Mai țineți minte visul lui Petruț, băiatul mai mare al familiei de a-și lua un tractor? În ritmul acesta se va împlini.
Românii sunt capabili să se ridice, oricât de greu le-ar fi. Ne sprijinim unii de alții și mergem înainte. Mi-aduc aminte cuvintele părintelui Vasile Bobeică din Baraolt, Vârghis, Doboșeni, Herculian, părintele cu șapte sate si o mână de enoriași: „Ne ținem unul de altul să nu cădem, iar dacă Dumnezeu ne ajută rămânem în picioare!”.
Doamne ajută frați si surori, din cea mai adâncă rană a Țării ne vom ridica, căci Hristos a Înviat!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook