Câteva precizări despre rezistenţa românească la comunism.
„Toma Arnăuţoiu şi camarazii lui au rezistat în munţi timp de 9 ani. E bine să ne amintim că suntem singura ţară din Răsăritul Europei care a luptat cu arma în mână împotriva regimului comunist de ocupaţie. Nu am fost un popor vegetal, aşa cum au zis unii, nu am acceptat pasiv comunismul. Până în 1956, când are loc revoluţia maghiară anticomunistă, cea atât de lăudată de intelectualii gds-işti şi considerată de aceştia începutul reacţiei anticomuniste din această parte a Europei, românii împânziseră munţii din întreaga ţară, îmbibând pământul românesc cu sângele lor. Este o jertfă curată a tineretului român, care a vrut să întreţine nădejdea poporului în libertate şi neatârnare, în apărarea credinţei strămoşeşti şi a fiinţei neamului românesc. Mulţi dintre ei ştiau că nu pot birui, dar şi-au făcut datoria. Sângele lor a fost ultimul lor discurs adresat românilor, după cum profeţise cu câţiva ani înainte un conducător al luptei anticomuniste.
Nu a fost prima oară când românii s-au apărat împotriva agresiunii bolşevice. În primul război mondial, ostaşii români au eliberat Moldova din dreapta şi din stânga Prutului de anarhicii soldaţi bolşevici. Al doilea război românesc împotriva bolşevismului a fost lichidarea regimului comunist din Ungaria, în 1919, când Armata Română a ocupat Budapesta, oferind o lecţie întregii Europe, care asista pasivă la infiltrarea bolşevică din centrul ei. Al doilea război mondial a fost un nou prilej pentru România de a lupta împotriva bolşevismului sovietic, care ne-a răpit Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei. Indiferent ce spun unii sau alţii, rezistenţa armată anticomunistă este o luptă năpraznică a românilor împotriva bolşevismului pângăritor, pentru apărarea credinţei şi a libertăţii neamului, căci, pentru ei, aşa cum spunea un luptător, libertatea are chipul lui Dumnezeu.”
de Florin Palas
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook