FEMEIA, OF, FEMEIA…

Așa-i, fraților, femeia,
Se zburlește și te ceartă,
Dar regretă după-aceea,
Te ajută și te iartă.

Când o vezi că-i supărată,
Nu cumva să-i râzi în față,
Căci se-aprinde dintr-o dată
Și te-ai ruinat pe viață!

S-o privești cu umilință
Și să pari că-i dai dreptate,
Arătându-i pocăință
Pentru cele imputate,

Și s-o vezi cum se calmează
Și devine iar senină..
Cerul se înseninează,
Iar furtuna se termină!

Dacă te gândești, femeia,
Chiar degeaba ea nu țipă…
„Ai călcat pe bec”, de-aceea
Vine-a răzbunării clipă!

Și ce poate, sărăcuța?..
Doar atâta: se zburlește
Și ridică decibelii,
Ea așa te pedepsește…

O apucă tulburarea
De atâta presiune,
Își mai pierde și răbdarea
Și-apoi spune, tată, spune..

Însă nu îți dă cu parul..
Doar cu vorba te jignește:
Ca să-și verse ea amarul,
Un’ te doare, te lovește!

E momentul suferinței…
Taci și-nghite tu, masculul,
Cum a înghițit și dânsa
Când trăgeai aiurea chiulul…

Cu atât mai rău de tine
De te-a prins trăgând cu ochiul
La frumoasele vecine:
Îți descântă ea deochiul!…

Da, femeia, of, femeia…
Fără dânsa nu se poate…
Uite care e ideea:
DE GREȘEȘTI, ÎNDURĂ, FRATE!

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook