Sensul rușinii
„Văd destul de des în biserici, dar ceea ce este mai grav în bisericile mănăstirilor, la slujbe, femei cu blugii rupți și bărbați în pantaloni scurți/bermude și șlapi. Nu doar la oameni de condiție joasă, genul cu maieu, burtă și lanț gros la gât, ci și la oameni cu bani, inclusiv la corporatiști, care își expun mărcile hainelor.
Vina este a preoților și a monahilor/monahiilor, care nu vor să supere credinciosul nesimțit, fie din laxitate – „bine că vine la biserică” -, fie din calcul financiar – dacă mitocanul pleacă, se pierde o sursa financiară constantă.
Însă e o problemă de autoritate. Dacă părinții nu au știut să-l educe iar el este suficient, rolul disciplinator nu poate fi decât al preotului/(iero)monahului/starețului sau stareței. Nu va asculta de ceilalți credincioși, iar asta am văzut-o pe pielea mea. Recomand însă ca să existe o reacție, cât de mică. În Grecia sau în Rusia, asemenea personaje ar fi de neconceput în biserici.
Modul în care respectăm Casa Domnului arată mult din felul în care ne respectăm sinele și pe aproapele nostru. Iar dacă pe Dumnezeu nu-l respectăm, nu vom respecta nimic din această lume. Care e limpede că se degradează vertiginos. Uitați-vă la pozele din bisericile de la țară de acum peste 50 de ani. Ce noblețe aveau bătrânii, ce sfială tinerii și femeile, cum călcau în biserică, deși copiii erau vara în picioarele goale din cauza sărăciei.
Dispare din lume sentimentul rușinii.”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook