Steve Bannon lansează MIȘCAREA de dreapta europeană!

   Steve Bannon, fostul strateg al campaniei electorale a lui Donald Trump, va înființa în Europa o fundație intitulată The Movement („Mișcarea”), care să coordoneze și să finanțeze mișcările de dreapta de pe continent, pentru a câștiga controlul asupra Parlamentului European. Bannon vrea să devină pentru Dreapta ceea ce Soros este pentru Stânga, a transmis Evenimentul Zilei.

  «The Movement va acorda consultanță în domeniul sondării opiniei publice, al comunicării și mesajelor ce trebuie transmise societății, al utilizării „țintite” a datelor și al marketingului electoral. El va avea și rolul unui think-tank pentru grupările de dreapta care s-au înmulțit în Europa și care, în majoritatea cazurilor, nu au structuri politice consolidate și nici o finanțare corespunzătoare. (…) Sediul Mișcării lui Bannon va fi la Bruxelles, iar angajările de personal încep peste câteva săptămâni. Bannon are de gând să-și petreacă jumătate din timp în Europa – mai mult „pe teren” și mai puțin la biroul de la Bruxelles – după alegerile de la jumătatea mandatului, care au loc în noiembrie, în Statele Unite.» Integral pe Evz.ro


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns