De Ziua Imnului Naţional, APĂRĂM LIMBA ROMÂNĂ! Precizări ale organizatorilor Marşului de protest împotriva votării Codului Administrativ de către Parlamentul României.
Precizări ale organizatorilor Marşului de protest împotriva votării Codului Administrativ de către Parlamentul României şi poziţia noastră faţă de declaraţiile lui Nemeth Zsolt, Preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, făcute la Universitatea de Vară de la Tuşnad.
De Ziua Imnului Naţional, APĂRĂM LIMBA ROMÂNĂ
Duminică, 29 iulie, începând cu ora 17, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi Asociația Calea Neamului organizează un marş de protest împotriva adoptării Legii privind Codul Administrativ al României, conform căreia limba maghiară devine în mod neconstituţional a doua limbă oficială în stat pe o arie ce depăşește cu mult județele Covasna, Harghita şi Mureş.
În opinia organizaţiilor noastre, Legea privind Codul Administrativ al României nu face altceva decât sa reducă aproape de disoluție autoritatea statului român în unele zone ale țării, în care populația românească este redusă numeric, și va favoriza obținerea autonomiei teritoriale pe criteriu etnic și formarea unei enclave etnice în inima României.
Adunarea manifestanților se va face în Piața Constituției, la ora 17. După câteva scurte alocuţiuni, la ora 18 vom porni în marș pe traseul: Bulevardul Unirii – PiațaUnirii – Bulevardul I.C.Brătianu – Biserica Sfântul Gheorghe Nou – Piața Universității – Esplanada Statuilor – Bulevardul Regina Elisabeta – Piața Operei – Palatul Cotroceni. Traseul este avizat de Primăria Municipiului București.
Dorim să facem câteva informaţii şi precizări:
1) Suntem bucuroşi să anunţăm participarea la această amplă manifestare pentru apărarea limbii române şi a identităţii naţionale româneşti următoarele organizaţii civice: Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Asociaţiunea Astra Carei, Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), Asociația Neamunit, Fundaţia 1 decembrie 1918 Alba Iulia, Voievozii Munților, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociaţia “Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei”, Asociaţia Dacii Liberi Târgu Mureş, Acţiunea 2012, Asociaţia Scut Botoşănean, Asociaţia Civic Media. Suntem onoraţi că eroul român basarabean Alexandru Leşco, fost deţinut politic timp de 12 ani în temniţa transnistreană de la Tiraspol, vine la Bucureşti pentru a apăra limba română. La manifestare sunt invitaţi toţi românii, indiferent de orientarea politică. Nu vom admite însă arborarea steagurilor şi însemnelor partidelor politice. Singurul steag care va flutura la acest marş va fi tricolorul românesc.
2) Pentru a prezenta argumente în favoarea nepromulgării Legii privind Codul Administrativ al României, precum și principalele probleme cu care se confruntă comunitatea românească pentru păstrarea și afirmarea identității naționale, într-un mediu refractar la prezența alterității, am solicitat Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, o audiență, duminică, 29 iulie a.c., ora 19, la încheierea marșului de protest organizat pentru contestarea votării Codului Administrativ de către Parlamentul României. Până în acest moment nu am primit niciun răspuns.
3) Considerăm că declaraţiile lui Nemeth Zsolt, Preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, făcute la Universitatea de Vară de la Tuşnad, privind repunerea în discuţie a problemei Trianonului şi invocarea autonomiei sunt inacceptabile, provocatoare şi sfidătoare la adresa ţării noastre, cu atât mai mult cu cât sunt făcute în contextul în care România sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri. Considerăm că este necesară o ripostă a Preşedinţiei României şi a Guvernului României faţă de acţiunile unor înalţi demnitari ai Ungariei, care fac declaraţii ostile României chiar pe teritoriul nostru naţional.
Anexăm la textul comunicatului scrisoarea expediată Preşedintelui Românei.
Persoană de contact: Dr. Mihai Tîrnoveanu, preşedinte al Asociaţiei Calea Neamului şi vicepreşedinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureş, nr telefon: 0722/566606, adresă de email: asociatiacaleaneamului@gmail.com.
Sfântu Gheorghe,
27 iulie 2018
Pentru conformitate, Dr. Mihai Tîrnoveanu
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook