Urma izvorului
Acolo unde gândul tot mai flămând coboară,
cu setea ce o are o biată căprioară,
ce-n foşnetul de frunze aleargă speriată,
şi-n apa privirii bogat iar se arată,
acolo e un leagăn de iubire,
ce-n mine are adâncă primenire,
şi-mi creşte copac cu frunza doinind,
şi-mi creşte lacrimă, în timp suind.
Ooo, dulci vremuri, ce trecură,
precum un vis frumos, împărtăşit la doi…
Aşa-mi rămase din izvor urma
şi timpul plecat… plecat cu noi!
Eugenia Bucur, 18.09.2018
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook