Spre eternitate
Prin atât de puțin şi atât de rotund,
o adâncime albastră se răsfiră în lume,
cu universul tău, al lor şi al nostru,
dăruită de aceiaşi senină iubire!
Lumini solare odihnesc în copaci
şi din cer e aprinsă lumina-n culoare,
un tablou realist şi un personaj
se amplifică-n a zilei splendoare.
Pământul odihneşte podoabe,
primitor, în întinderi rotunde,
în ultim popas de sărbătoare,
peste tot, frunze-n straie muribunde.
Ca omul… îmbracate cu ce au mai frumos,
pe ultimul drum, spre eternitate,
frunza pomului şi omul mâna şi-au dat,
pentru totdeauna şi peste moarte.
Cad frunze gătite peste gânduri,
peste dorințe şi împliniri,
pământul rotund se rostogoleşte,
în veşmânt de soare şi viață,
mai frumos şi mai bogat în priviri!
21.10.2018
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook