Ecosistem necunoscut până în prezent, ascuns în suprafaţa Terrei

Munții Făgărașului / magazincritic.ro

  Adâncimea şi temperatura medie a tuturor oceanelor planetei sunt de aproximativ 4 kilometri şi respectiv aproximativ 4 grade Celsius. Aici presiunea este atât de mare – creşte cu o atmosferă la fiecare zece metri adâncime – încât puţine organisme sunt capabile să supravieţuiască în condiţii extreme. În plus, domneşte un întuneric total, astfel încât radiaţia solară nu poate fi folosită ca sursă de energie. Din acest motiv, în astfel de ecosisteme se găsesc creaturi neobişnuite şi foarte ciudate.

Cu toate acestea, există organisme care trăiesc în condiţii şi mai extreme, sub suprafaţa Pământului, iar biomasa lor este între 245 şi 385 de ori mai mare decât cea a întregii omeniri, aşa cum reiese din informaţiile făcute publice de către Deep Carbon Observatory (DCO), o colaborare ştiinţifică de domeniu internaţional care ar putea fi esenţială pentru a înţelege mai bine originea vieţii.

Potrivit datelor furnizate, aceste forme de viaţă, în principal, bacterii şi Archaea, care sunt organisme extrem de primitive, formează o biosferă care se estimează că ar reprezenta 70% din comunitatea bacteriană de pe Pământ. Diversitatea genetică este egală sau mai mare decât cea a organismelor vii de pe suprafaţa Pământului şi până acum au rămas ascunse, potrivit experţilor reprezentând între 2.000 şi 2.300 de milioane de kilometri cubi. Mai multe pe Epoch Times


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns