Pe 7 ianuarie se serbează CRĂCIUNUL în toată lumea ortodoxă pe stilul vechi!

  Patriarhia Rusă și Mitropolia Basarabiei sărbătoresc astăzi Nașterea Mântuitorului după „stilul vechi” al calendarului. Expresia stil vechi” se referă la calendarul Iulian, predominant în întreaga Europă până în secolul al XX-lea, iar după 1923, când a avut loc „mișcarea stilistă”, rând pe rând multe patriarhi și mitropolii ortodoxe au trecut la „stilul nou”. Astăzi, alături de cele amintite, inclusiv Sfântul Munte Athos a rămas pe „stilulul vechi”. Schimbarea calendarului a produs mari tulburări, în special în Moldova, datorită contextului extern nefavorabil pentru creștini.

  O explicație succintă a schimbării calendarului a dat-o Nae Ionescu conform Cuvântul Ortodox„Există o eroare, de pildă, dacă se crede că vina, „îndreptării” calendarului cade asupra Î.P.S. Miron. Părintele Patriarh a fost multă vreme de părere că reforma calendarului nu se poate face decât în plină ecumenicitate, printr-un congres panortodox cel puțin – dacă nu într-un sinod ecumenic. Călătoria pe care Î.P.S. Miron a întreprins-o acum câțiva ani pe la patriarhii și mitropoliții Răsăritului urmărea, între altele, și lămurirea acestei probleme. Din nefericire, în lipsa părintelui patriarh, Ion Brătianu, nerăbdător că rezolvarea chestiunii calendarului întârzia a dat ordin mitropolitului Pimen să sfârșească o dată cu „stilul vechi”. Se știe că, din motive… științifice, P.S. Pimen s-a executat. Părintele patriarh nu a făcut decât să accepte o situație pe care nu o crease.” Mai multe detalii le puteți găsi la aceiași sursă.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns