Timpul

Azi nu mai sunt precum eram în urmă cu o zi,
Iar mâine, chiar de-mi pare rău, ca azi nu voi mai fi..
Atâția „ieri” pierduți în van.. din ei ce-a mai rămas?..
Atâția „azi” ce mi-au plăcut, în urmă o să las..
Nu știu să fie undeva, în lume, nicăieri
Vreun loc în care orice „azi” e doar un simplu „ieri”,
În care „azi” rămâne „azi” și-n zilele ce-or fi,
În care aș putea trăi mereu aceeași zi..
Și-atunci nu pot să nu mă duc cu mintea spre Hristos,
Căci numai El îmi poate da acest prezent frumos,
Acest prezent frumos născut din veșnicia Sa,
În care-au dispărut de tot „a fost” și „va urma”!
O, Doamne, miile de ani la Tine sunt o zi,
Iar ziua, cât un miliard de ani Îți poate fi,
Tu l-ai zidit pe Avraam și-n sânul lui, în Rai,
Stau drepții, cei pe care-acum la inimă îi ai..
Primește-mă, Te rog cu dor, cu lacrimi și suspin,
Căci nu aș vrea acel prezent în care-i numai chin,
Ci vreau cu sfinții Tăi să fiu, cu ei vreau să petrec
Acolo unde-i slavaTa, iar zilele nu trec!
amin
Preot Sorin Croitoru
- România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul! Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii pe numele Euro Education Federation. Romania needs an unpractical political and integrated press to ensure its future. We invite you to support us through donations under the name of the Euro Education Federation.
- Cont IBAN RON: RO21BACX0000000907184000
- Cont IBAN EURO: RO21BACX0000000907184001
- Cont IBAN USD: RO21BACX0000000907184002
Pentru formular apăsați aici
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook