Realitatea despre serviciile medicale și problemele sociale ale românilor!

Realitatea, pe care neocomuniştii o resping şi pe care încearcă să o ascundă cu disperare, este că Biserica e singura parte a vieţii româneşti care într-adevăr lucrează pentru binele Românilor.
Ieşiţi dintre oameni, clericii au lipsurile lor şi uscăturile lor; „aşchia nu sare departe de trunchi”, iar clericii nu pot să fie total diferiţi de poporul din care au ieşit – cel mult pot să fie ceva mai buni (ne dorim, mult mai buni, dar asta nu se întâmplă totdeauna). În ciuda limitelor fireşti ale materialului uman, Biserica izbuteşte, primind numai 0,1% din bugetul de stat, să fie cel mai mare binefăcător social al României. În vreme ce statul a hotărât desfiinţarea a cca. 200 unităţi medicale – spitale, clinici etc. -, Biserica a construit din 1990 şi până în prezent – şi ţine în funcţiune – cca. 70 de spitale, clinici, hospisuri (inclusiv primul înfiinţat în România) etc. Se pot adăuga aici cantine sociale, azile pentru bătrâni, orfelinate, programe de integrare socială şi combaterea abandonului şcolar cu zeci şi zeci DE MII de beneficiari etc., etc., etc.
Această REALITATE arată că, în ciuda lipsurilor Românilor – pe care dau vina clasa politică şi administraţia pentru situaţia ţării -, o conducere conştiincioasă poate realiza, cu aceşti Români, lucruri minunate. Pentru că, dincolo de lipsurile amintite, atât Românii în general, cât şi clericii români, în particular, au o mulţime de calităţi; pe care Biserica ştie să le folosească ziditor şi creator, în vreme ce clasa politică şi administraţia, nu.
Este o realitate clară, pe care neocomuniştii din USR, asemenea comuniştilor lui Lenin ori Stalin, nu au capacitatea să o recunoască. Şi mizează pe o propagandă murdară şi ilogică, plină de minciuni; mizează pe „prostia care sminteşte”.
Însă minciuna, chiar dacă fuge iute, are picioare scurte, şi adevărul o ajunge. Peste ani de zile Istoria va păstra realizările şi jertfele Bisericii, în paralel cu viaţa nulă şi discursurile pline de ură ale neocomuniştilor… Vezi mai multe aici
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook