Surâsul
În mâna stângă
aduna poveşti şi zâmbete,
cu care construia mai apoi case,
ca un tâmplar sau ca un meşter făurar,
ce avea dintre toți vederea aleasă.
Construia case pentru păpuşi,
case pentru cele mai mici bucurii,
case pentru privirea senină,
case pentru a se ascunde sau dărui.
Toate erau legate cu întrebări
şi un fir subțire de lumină,
într-o grădină unde auzeai
paşii şi vocea cristalină.
Deodată, un surâs ademenitor
se arătă copilei cu ochişori de adâncuri.
Atunci, dori să facă din el un palat,
urcând fără să privească-napoi, pe gânduri.
A plecat departe, departe…
Cerul e înstelat, iar surâsul prea înalt.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook