Mîncaţi de boli, cu pensii mici,
Zac tebeciştii de boală loviţi;
Luna-i priveşte de afară,
Sînt galbeni ca ea, şi-or să moară;
Înaintea lor sînt canceroşii,
Pe ultimul loc nebunii şi orbii;
Pornesc mai devreme sau mai tîrziu,
În sunet de clopot spre cimitir.
Şi rudele defuncţilor poate s-au uşurat,
Mulțumiți sau nu cu ce testament au lăsat;
În urmă rămîne tristețe sau nu că au plecat,
I-au dus prin cimitire, şi după ei poate nici un oftat!
Și Casa de pensii răsuflă ușurată,
S-au dus la cimitir și nu-i mai are în plată!.

Mihai Ivănescu