Îndatoriri reciproce ale naţiunilor lumii

Foto: magazincritic.ro

  Dreptatea şi caritatea, ca obligaţiuni între grupuri sociale, cuprind aceleaşi elemente ca atunci când sunt numai obligaţiuni între indivizi. 

O elocventă sintetizare a îndatoririlor reciproce dintre naţiunile lumii, întreprind Romulus A. Stănculescu şi Jana S. Cristescu în prelegerile lor de educaţie morală. Ei scriu: “Ca şi persoanele, naţiunile au anumite drepturi şi anume:  dreptul de a trăi, dreptul de proprietate, dreptul de a se dezvolta în mod liber, fără însă a aduce prin dezvoltarea lor o atingere vieţii, prosperităţii sau liberei dezvoltări a altor naţiuni. Viaţa unui popor nu este limitată în timp; generaţiunile trec, naţiunea rămâne. Drepturile de mai sus trebuie atunci apărate de (către n.n.) generaţiile prezente şi păstrate întregi generaţiilor viitoare. Fiecare generaţie, la rândul său, are datoria de a lupta pentru existenţă, de a deveni sau de a rămâne puternică, de a se apăra împotriva oricărei agresiuni şi împotriva oricărei încercări de a ştirbi interesele materiale ale naţiei: teritoriu, comerţ, agricultură, industrie; sau interesele ei morale: independenţa, credinţa, prestigiul şi onoarea ei.

Dar, spuneam mai sus, naţiunile trebuie considerate ca nişte persoane morale, datoare să practice între ele dreptatea şi caritatea. 

Dreptatea şi caritatea, ca obligaţiuni între grupuri sociale, cuprind aceleaşi elemente ca atunci când sunt numai obligaţiuni între indivizi:   

  A) Datoriile de dreptate 

a) Respectul vieţii oricărei naţii şi membrilor ei.

b) Respectul proprietăţilor. Teritoriul oricărui stat străin este sacru. Sacre, de asemenea, sunt toate lucrurile care pot fi privite ca un fel de extindere a teritoriului, şi anume: coloniile, vapoarele, localurile ambasadelor, consulatelor şi agenţiilor diplomatice.

c) Respectul convingerilor şi credinţelor. Fiecare naţiune este suverană, are adică dreptul de a se conduce singură, de a practica credinţele religioase care-i convin, de a-şi da instituţiile potrivite, de a se administra după bunul său plac.

d) Respectul convenţiunilor şi tratatelor. Dacă am considerat (considerăm n.n.) că angajamentul unui om faţă de alt om este sacru, cu atât mai mult va fi sacru angajamentul unei naţiuni faţă de altă naţiune.

e) Respectul onoarei. Orice cetăţean al unei naţiuni trebuie respectat. De asemenea, trebuie respectate simbolurile ei: pavilioanele şi drapelele. Orice insultă făcută de o naţiune, printr-un (prin vreun n.n.) cetăţean al său, altei naţiuni, trebuie dezaprobată şi reparată în public şi oficial. Un popor, ca şi un individ, nu se coboară atunci când recunoaşte, în mod cavaleresc, greşelile sale. 

f) Sinceritate desăvârşită. Pare unanim, şi în mod tacit admis, că diplomaţia este arta de a înşela, că ea nu consistă decât într-un joc de trucuri foarte utile, că totul îi este permis cu o singură condiţie: să reuşească. Dacă însă, minciuna şi ipocrizia nu sunt admise între indivizi, cu atât mai mult sunt condamnabile în relaţiile diplomatice. Procedeele perfide şi sistemul tragerilor pe sfoară constituie nu o diplomaţie morală, ci o barbarie a diplomaţiei. O sinceritate absolută trebuie să domnească în relaţiile dintre popoare. Demnitatea fiecărui stat consistă în a spune sus şi tare ceea ce gândeşte, ceea ce vrea şi ceea ce crede că este dreptul său.  

  B) Datoriile de caritate 

 Din acest punct de vedere, al carităţii, naţiunile îşi datorează una alteia atenţiuni, concesii, servicii. Fiecare dintre ele va proteja, în măsura în care protecţia nu se transformă pentru sine în pericol, pe străinii aflători pe teritoriul său. Fiecare naţiune va ajuta pe celelalte să se apere împotriva răufăcătorilor, extrădându-i când aceştia se adăpostesc pe teritoriu-i. Fiecare va acorda, atunci când va fi nevoie, ajutoare, va angaja tratate de comerţ, congrese de savanţi, colaborări ştiinţifice, mari întreprinderi şi lucrări internaţionale, expoziţii universale etc.  

Nimic nu opreşte ca raporturile de la stat la stat să fie nu numai legale şi cinstite, dar şi binevoitoare şi prieteneşti. Naţiunile civilizate trebuie să caute a exercita o influenţă binefăcătoare asupra celor care sunt mai puţin civilizate, sau de-a dreptul sălbatice. Trebuie să facă acest lucru: fără violenţă, fără jigniri, fără a le exploata; şi să le îmbunătăţească soarta fără a le aservi”( Romulus A. Stănculescu, Jana S. Cristescu, Lecţiuni de educaţie morală, Tipografia Biruinţa, Craiova, 1936, pag. 311-313 )

Radu Mihai CRIŞAN, SPRE  EMINESCU, Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului,

Ed TIBO, București 2008, p. 277-279


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook 

Lasă un răspuns