PE MAICA DOMNULUI NU O PĂCĂLIM!
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2015/03/maier-scaled.jpg)
Există o atitudine a românului creștin de azi, o atitudine care a început să fie, din păcate, „tipic” românească, adică a început să facă parte din caracterul național al acestui – cândva – minunat popor.. Mă refer la oportunism, tendința aceea de a folosi persoanele, băgându-le în seamă la nevoie, la necaz, și lepădându-le ca pe niște cârpe atunci când nevoia sau necazul au încetat. Vă mai amintiți expresia rugăciunii de la Sfântul Maslu: „dreptatea noastră înaintea Ta este ca o CÂRPĂ LEPĂDATĂ”. Adică nu are nici o importanță. Da, așa ne comportăm noi, cei de azi, cu oamenii care fie ne-au ajutat înainte și acum nu mai pot să ne ajute, fie nu au avut niciodată posibilitatea de a ne ajuta cu ceva. Din această boală duhovnicească decurge alta, la fel de vrednică de dispreț: împărțim oamenii în două categorii. Cei despre care credem noi că ne-ar putea fi utili în viitor, îi trecem repede pe agendă și în memoria telefonului.. „Nu se știe niciodată, să fie acolo, mai știi?..” Iar dacă se întâmplă să ne întâlnim cu aceste persoane, le lingușim și le măgulim în mod disproporționat cu meritele lor. Cum se spune, le „dăm cu periuța”! Asta, ca să fim și noi incluși la rândul nostru în agendele lor și în memoriile telefoanelor lor. Să trecem în ochii lor drept oameni de treabă, care merită să fie ajutați la vreo nevoie. A doua categorie de persoane este aceea despre care știm cu siguranță că nu ne va ajuta niciodată. Pe aceștia îi „pecetluim” cu veșnicul nostru dispreț. Nu-i învrednicim nici măcar de o privire a noastră mai binevoitoare.. Adeseori, trecând pe lângă ei pe stradă sau prin magazine, ne prefacem că nu-i vedem. Iar când nu putem evita privirile lor, așteptăm la nesfârșit, așteptăm ceva.. nici noi nu știm ce anume, așteptăm.. până ce ne salută ei pe noi, niciodată noi pe ei! Păi cum să-i salutăm noi pe acești „nimeni” ai societății de la care nu putem obține nici un beneficiu?..
Da, dragii mei, este trist, dar așa facem. Eu personal am o listă lungă de persoane în fața cărora eram foarte valoros înainte de a le ajuta cu ceva, și care acum, după ce au obținut de la mine ceea ce vroiau, nu mai catadicsesc nici măcar să trimită un mesaj de sărbători.. Mi s-a întâmplat să sun eu și să-mi răspundă soția dânsului DE PE TELEFONUL LUI, zicându-mi că respectivul era foarte ocupat CHIAR ÎN MOMENTUL ACELA ÎN CARE SUNAM EU.. Da.. lume.. Și din păcate sunt mulți.. De aceea am scris în rândurile de mai sus că starea aceasta de fapt s-a generalizat, devenind o adevărată pată pe „curriculumul” poporului român.
Ei bine, iubiți cititori, nu m-aș fi apucat să despic firul în patru în privința oportunismului poporului nostru, dacă nu am fi în prima zi din Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce legătură este între cele două? Păi preot ortodox fiind, am observat că așa cum se comportă românii între ei, tot la fel se comportă și față de Maica Domnului! Da, cu același oportunism. O bagă în seamă numai la mare nevoie, doar atunci când se află în mare necaz și strâmtorare.. Românul ortodox numai la mare nevoie își amintește că în cer are o „Mamă”.. Am scris cuvântul „mamă” între ghilimele ca să evidențiez ridicolul situației: nu-ți pasă ani de zile de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, o ignori cu desăvârșire, dar când îți țipă măseaua în gură începi cu smiorcăiala la Ea: „Măicuță”, „Ocrotitoarea noastră”, „Izvorul milostivirii”.. Care mamă, care ocrotitoare, care izvor, acelea de care nu ți-a păsat niciodată?.. Mare poznă..
Să știți că Fecioara Maria a fost o femeie de o inteligență foarte ascuțită și de o înțelepciune desăvârșită. Era foarte atentă la detalii și urmărea cu mare profunzime realitatea din jurul ei. O vedem la nunta din Cana Galileei: deși nimeni nu-i ceruse ajutorul, întrucât nici nu-și imagina cineva că ar fi existat posibilitatea unui ajutor în momentul acela, Maria a observat penibilul situației. Se terminase vinul la nuntă. Fără vin, toți nuntașii ar fi plecat dezamăgiți acasă, stricând complet bucuria mirilor și a familiilor lor.. Și apoi dă-i bârfe.. Această situație a înțeles-o Maria într-o clipă și s-a hotărât să-i ajute pe bieții oameni. Credeți că ei i-a fost ușor?.. Știa că-I cere Fiului ei să facă pur și simplu o minune, și nu o minune discretă, ci una grozav de mare, în fața atâtor persoane, cu atâția martori oculari.. Voi vă dați seama? Maria a intervenit în planul de mântuire a lumii al Fiului ei Iisus Hristos! Ce-i răspunde Domnul: „Ce-mi este Mie și ție, femeie? Ceasul Meu NU A SOSIT ÎNCĂ”. Este clar că alte planuri avea Hristos, dar I le-a răsturnat Maica Sa datorită iubirii de oameni de care era plină Maria!. Și minunea s-a făcut, căci Iisus Își iubea Mama, și a fost bine, și au fost toți mulțumiți..
Ei bine, dragii mei, credeți că dumneavoastră că pe o astfel de femeie deșteaptă o putem păcăli noi?.. Pe Maica lui Dumnezeu, cea mai deșteaptă decât heruvimii cei plini de ochi?.. Nu, puilor, nu o păcălește nimeni. De aceea vă zic: am intrat în Postul Adormirii, SINGURUL POST DEDICAT ÎN ÎNTREGIME MAICII DOMNULUI.. Luați-l în serios, n-o luați în zeflemea pe Preasfânta, că este deșteaptă și vede lucrurile astea.. Și o să vă țină minte și dacă ați preacinstit-o, și dacă ați batjocorit-o. Și dacă i-ați luat postul în serios, și dacă i l-ați călcat.. Și viața-i lungă, nu se termină acum. Și vor veni zile negre, și vor veni dureri, lacrimi și suspine.. Și tare-i bine să ai o Mamă în ceruri, să te ajute în acele momente.. Eu v-am zis-o, voi faceți cum vreți. Dar amintiți-vă cuvintele Scripturii: „CEEA CE VA SEMĂNA OMUL, ACEEA VA ȘI SECERA”!
Cu binecuvântări, preotul Sorin Croitoru din Italia, de la Mantova
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook