MI-AI DEVENIT COMOARĂ

O dragoste așa nu cred să mai existe..
Doar cei ce Te cunosc iubesc cu-adevărat,
Căci nimeni pe pământ nu poate să-Ți reziste
Atunci când Tu de suflet i Te-ai apropiat..

Când Te-am descoperit, mi-ai devenit îndată
Izvorul fericirii de fiecare zi.
În zilele acelea, în inima-mi curată
Simțeam că fără Tine eu nu mai pot trăi!..

Ce bine e de omul ce are fericirea 
Să Te cunoască, Doamne, la vârsta de copil:
Precum regina nopții va înflori iubirea,
Umplându-i de mireasmă tot sufletul umil!

Acea iubire pură de Tine, Doamne Sfinte,
Mă încălzea cu totul în suflet și în trup;
Mă îndemna Lumina ce o aveam în minte
De sfânta rugăciune cu drag să mă ocup..

Se risipește lumea în cugetări meschine,
Au suflete flămânde, îi văd atât de triști,
Căci au iubit în viață pământul, nu pe Tine,
Și nu vor să accepte cu mintea că exiști..

E-o mare rătăcire ca omul să-și refuze
Chiar sufletul dintr-însul, chiar ce e mai frumos..
Atâtea aripi frânte, atâtea vieți confuze,
Atâtea inimi triste, orfane de Hristos..

Când Te-am descoperit, simțeam c-am înviat,
Ființa-mi devenise un minunat Tabor,
Doream să-Ți fiu aproape, ca Petru, ne’ncetat,
Iar când mi-erai departe, eu mă topeam de dor..

Nu eu Te căutasem, Tu Însuți ai venit;
Găsiseși Tu în mine ceva ce Îți plăcea,
Ori inima-mi curată, ori gândul meu smerit..
Sau poate Îți plăcuse sinceritatea mea..

Și mă întreb adesea, acum, când sunt bărbat,
Mai sunt același templu plăcut lui Dumnezeu,
Mai vrea să Se așeze ca mare Împărat
Pe tronul cel de taină al sufletului meu?..

Acestei întrebări răspunsul nu i-l știu..
N-am fost, cu siguranță, creștinul ideal,
Prea mult am fost o slugă, și prea puțin un fiu,
Fiind purtat adesea de-al patimilor val,

Dar când privesc icoana Păstorului Cel Bun,
Eu lăcrimez, Iisuse, și astăzi ca și ieri
Căci crede-mă, Iisuse, din inimă Îți spun,
Ca-n turma Ta, Stăpâne, nu este nicăieri!

Preot Sorin Croitoru