CONFESIUNI

Dar adevărul este că
Mă simt extrem de bucuros
Că sunt și eu un păstorel
În turma Domnului Hristos..

Căci dacă sufletul din om
Atâta slavă are-n el
Încât pălesc în fața lui
Comorile de orice fel,

Iar Domnul mi-a încredințat
Atâtea suflete să-I pasc,
Să le hrănesc cu harul Lui
Și-n Duhul Sfânt să I le nasc,

Există, oare, undeva
Pe fața-ntregului pământ
O cinste mare ca a mea,
Păstorul Domnului Preasfânt?..

Cam ce-aș putea să povestesc
Despre enoriașii mei?..
Ca peste tot.. mai buni, mai răi,
Căprițe, oi smerite, miei,

Dar nu-i mai rău ca-n alte părți,
Căci altfel, sincer, vă spuneam.
Avem și vicii și virtuți,
Așa cum e al nostru neam..

În turma Domnului Hristos
Noi știm că nimeni nu-i perfect:
Cu subsemnatul începând,
Găsim la toți câte-un defect..

Eu n-am pretenția la ei
Ca în biserică venind
Să fie sfinți, dar îmi doresc
Să fie buni măcar ieșind,

Deoarece lăcașul sfânt
E un spital duhovnicesc,
Iar cei ce vin la slujbe-n el
De vor, se îmbunătățesc.

În timpul Sfintei Liturghii,
Precum pe Muntele Tabor
Coboară slava lui Hristos
Și Duhul Sfânt în chip de nor.

Atâtea binecuvântări,
Atâta pace sfântă, har
Primesc creștinii ortodocși
Prin ușa Sfântului Altar..

În timpul Sfintei Liturghii
Te simți mai bun și mai curat,
Căci dragostea lui Dumnezeu
Te schimbă cu adevărat.

Noi, slujitorii lui Hristos,
Ne minunăm neîncetat
Văzând pe mulți dintre creștini
Că „morți au fost și-au înviat”!

De multe ori eu am văzut
Printre enoriașii mei
Înviorări duhovnicești
De Magdalene și Zahei..

Aceasta pentru că Hristos
Coboară astăzi, ca și ieri,
În Taina Sfântului Potir;
În altă parte, nicăieri!

Deși nu pare nu știu ce,
Slujirea de păstor e grea,
Și mă refer aici la cel
Ce pune suflet mult în ea..

Ne întristăm de multe ori
Că lumea-i pusă pe război
Nu cu păcatele din ei,
Ci din păcate.. chiar cu noi!

Iar alte ori, îți vine-așa,
Cu spatele să te întorci,
Căci parcă nu ai vrea s-arunci
Mărgăritarele la porci..

Pe cât sunt eu de răbdător,
Devin ca focul uneori
Văzând pe păstoriții mei
La slujbe stând nepăsători,

Dar cel mai tare mă irit
Atunci când eu împărtășesc,
Iar ei, uitând de ce-au venit,
Sunt neatenți și povestesc.

Păi cum, când Domnul Dumnezeu
E chiar acolo-n fața lor,
În loc să spună rugăciuni,
Ei îmi ciorovăiesc de zor?..

Din nou mă supăr când îi văd
Că Slujba Sfântă s-a gătat
Și pleacă toți, uitând mereu
Să lase-n urma lor curat..

Așa-s creștinii cei de azi
Și totuși eu sunt fericit
Că Domnul să le fiu păstor
Pe mine m-a învrednicit,

Căci tare bucuros mai sunt
Când vine omul rece tot
Și îl urnesc spre Dumnezeu,
Atât cât El îmi dă să pot!..

În bucuria celui ce
L-a regăsit pe Dumnezeu,
Chiar dacă el nu știe, e
Și-o lacrimă de-a mea mereu..

Preot Sorin Croitoru

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook