Firul ierbii
Peste atâta întuneric,
Am nevoie de-o lumină,
Adunată de pe dealuri,
Cu adâncă rădăcină.
Firul ierbii încă-i crud,
Semețit şi plin de rouă,
Azi gătit cu atâta trudă,
Zâmbitor în haină nouă.
De ajung la o răscruce,
Îmi plec ochii în pământ
Şi răspuns în rugăciune,
Firul ierbii mi-e cuvânt.
El îmi e şi mângâiere,
Din adâncuri adunată,
Unde odihnesc în brazdă
Mulți din dragii de odată.
Îmi ridic atunci privirea
Către Bunul Dumnezeu,
Între Cer şi ‘ntre pământ
O lumină să fii tu, să fiu eu!
Eugenia Bucur, 16.10.2019
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook