Dorul din poemele nescrise

Ai venit să-ți gust nectarul, când aveai cosițe-n păr,
Și știam că trupu-ți arde ca amiaza de Cuptor,
Noaptea somnul îmi aleargă, dar rămân tot visător,
Azi cred în forța iubirii ca-ntr-un mare adevăr.

Pe furtuna nestârnită ți-am trimis răvașe, mii,
Înfruntându-mi osteneala cu răbdări de suflet blând,
Vocea ta fermecătoare se- aude și-acum când
Toamna hâdă și năucă îmi crează reverii.

Îmi adoarme cugetul pe câmpii fără narcise,
În năvodul tău s-ajung, unde dorul mă trimite,
Cu fierbintele fior să-ți spun șoapte neșoptite,
Citindu-ți slove de dor din poemele nescrise.

Idila ce ne-a unit, și s-a vrut nemuritoare
Ca gândul de izbândă scos din suflete-nrobite,
E un freamăt și-un tumult din gesturi nestăpânite,
Dorurile se-ntâlnesc cu gir de la ursitoare.

Petre Chelu Balaceanu , 20 octombrie 2019

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook