Ploaia vieții
Cuțitul durerii mi-e înfipt până la os,
se învârte ca un șarpe zvâcnind….
Mă mușcă bucăți, mă aruncă pe jos
balaur viclean și flămând.
Mi-e trupul prins ca într-un clește de-oțel,
mi-l strânge mai tare…., mai tare…,
fiara turbată cu dinții de fier
îşi cere flamândă, prada…
Din sângele meu se adapă de sete,
Ca și bețivul însetat după vin…
se-nfruptă și bea pe-ndelete ,
sunt nimica….. doar resturi…..,
Din ce -a mai rămas, mă adun de pe jos……
cer ploaia de viață să vină să- mi spele rănile
să facă din mine un dar prețios,
ofrandă renașterii mele
din dragoste.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook