AM IEȘIT PE CÂMP ODATĂ…

Am ieșit pe câmp odată
Și, privind prelung spre cer,
Am strigat cu lacrimi: „Tată,
Mântuiește-mă, că pier!”

În străfunduri de ființă
Eram tare necăjit
Căci cu multă umilință
Mă vedeam de har lipsit..

Eu, ce fugăream vrăjmașii
Când veneau în preajma mea,
Mă dădeam bătut, ca lașii,
Înainte de-a lupta!

La-nceput primisem gânduri
(„E un gând, nimic mai mult..”)
Chiar de-n repetate rânduri
N-aș fi vrut să le ascult..

Mai apoi, sătul de ele,
La imagini am trecut.
Pe ecranul minții mele,
Filme singur mi-m făcut..

Neglijându-mi rugăciunea,
Poftele m-au năpădit;
Acceptând întinăciunea,
Duhul Sfânt m-a părăsit.

Părăsit fiind de Duhul,
Mă simțeam al nimănui,
Iar acum scrutam văzduhul,
Lăcrimând de dorul Lui..

Cine înțelege, oare,
Al creștinului amar,
Cine știe cât îl doare
Când rămâne fără har?..

„Tată – zisei eu în sine –
Dă-mi-L iar pe Duhul Sfânt..
Ce rost are pentru mine
Viața asta pe pământ?..”

Și mi-am amintit deodată
Un verset care-mi plăcea:
„Ușă către Tatăl”, iată,
Domnul nostru Se numea..

Cu nădejde renăscută
De cuvântul lui Hristos,
Rugăciunea începută
Eu o zisei mai frumos:

„Tată, bunul meu Părinte,
Pentru Fiul Tău Iisus,
Fă-mă iar ca înainte,
Plin de Duhul Cel de sus”!

Și – trăire uimitoare! –
Nici cuvântul n-am sfârșit,
Că în clipa următoare
Mă simțeam din nou iubit!

Auzii o voce-n minte,
(Nu un sunet, ci un gând)
Ca o șoaptă de părinte,
Ca un glas nespus de blând:

„Cine crezi că-ți dă credința,
Să te poți ruga așa?..
Ți-am văzut din cer căința;
Duhul ți L-am dat deja!

Focul care arde-n tine,
Plânsul tău nemângâiat,
De la Duhul Sfânt îți vine,
Ca să-Mi fii din nou curat!

Ochii către cer îi ține,
Mintea, către Fiul Meu
Și în inimă la tine
Noi vom locui mereu”!

Am ieșit pe câmp odată
Și cu lacrimi m-am rugat
La cerescul nostru Tată
Și.. pe loc m-a mângâiat!

de Preot Sorin Croitoru

–––––––––––––––––––––

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook