Inele seculare

O durere din aer adânc mă izbeşte
Şi o presiune în văzduhul din piept
Ce îşi striga a disperare salvarea
În întregul micro- macrounivers

Pământul plânge de teamă de frig
Frunzişul de azi nu-l mai iubeşte
Singurătatea va străjui din belşug
Haita în număr o vreme va creşte

Nu se va mai auzi foşnetul pădurii
Nici firul de ram purtat înspre cuib
Cântul păsării străjuit de umbrare
Va fi pentru unii amintiri de acum

Secularii copacii cad astăzi răpuşi
De cancerul ce-n buzunare creşte
Maladie în umbrele minților moarte
Aerul în văzduh prin ele putrezeşte

Eugenia Bucur, 12.11.2019

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook