Cascade de lumină

S-a desprins, din gânduri frânte, visul ultimelor frunze,
Tu ești valul care duce vânturile, printre pânze,
Floarea serilor, de toamnă, plânge după nopți aprinse…
Cum să prind steaua, iubirii, doar cu palmele deschise?

În cascade de lumină, am strâns clipe de tăcere,
Vântul, murmurând, îmi lasă șoaptele de mângâiere,
Plâng copacii de lumină, frunze cad, în urma noastră,
Noaptea vine ca o rugă și privește, pe fereastră.

Universul de tăcere, pune semne de-ntrebare,
N-a știut, că lumea noastră, e o lungă așteptare,
Prin oglinzile albastre, zboară aripi reci de astre,
Pașii, unei constelații, trec de țărmurile noastre.

Înainte de iubire, vocea mea, din infinit,
Cheamă florile de nufăr, risipite, pe pământ,
Am să trec numai o clipă, printre visurile tale,
Ca o urmă rătăcită, peste foșnetul de mare.

Zbor cu amintirea toamnei, peste zarea, ce visează,
Te astept să-mi pui, pe brațe, șoapta frunzei, ce oftează,
Primăveri, cu flori albastre, ca tăcerea ta, divină
Stau ascunse cu iubirea, într-o rază de lumină.

Cocuța Obogeanu-Jaqueline, 11.11.2019

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook