Crochiu de stare
Însemnări fără însemnătate
ploaia
păsările
timpul
cețuri şi ape şiroindu-ți pe chip
orele despicându-te pe dinăuntru
ca şi când ți-ar croi prin propriile-ți viscere
o cale spre înafară
şi vine ziua
suprafața sângelui
brusc încrețindu-se
sub vântul angoasei
vorbindu-ți parcă
despre o foarte probabilă lume ulterioară
*
În timp ce eu fluieram
de ziua ta ți-am trimis în dar un fluture cu chip de floare
şi pe dată cerul s-a umplut de mireasmă
de măr verde şi ferestre-mprimăvărate
izvorând din niciodată-ghicita-culoare
a sunetelor numelui cu care te chemasem
şi poate de aceea tu nu l-ai auzit ci doar
i-ai simțit în lăuntrul tău freamătul
în timp ce eu fluieram aiurând pe străzile goale
cuvinte despre alte cuvinte
*
Crochiu de stare
câte ceva de spus.
(uneori.)
rânduri sau numai cuvinte.
o noapte de culoarea şi consistența fructului oprit.
tu închipuindu-ți că eşti imaculat când de
fapt eşti doar o piatră roasă de ape.
(le-ai oferit şi celălalt obraz.
ei ți-au arătat şi celălalt spate.)
certitudinea că odată lucrurile ar putea vorbi.
sau la fel de bine ar putea tăcea.
pentru ca privirile tuturor să rămână curate.
cutii goale de tablă zdrăngăne pe caldarâm – sunetul gloriei.
poemul ca o uşă zgâlțâită de vânt.
sensul încă nedesluşit al unei întrebări plutind pe deasupra cetăților.
(fi-vei umbra aceea subțire pe care-o uiți pe o pagină.
pe o singură pagină.)
pentru ca privirile tuturor să rămână curate
*
poet și epoca
Sub luna de neon
Un copil pierdut.
Aprinde chibriturile pe gheață
*
În rest
cerul deasupra
dedesubt morții
plânsul în gâtlej
de jur-împrejur – singurătatea
ca un imens stadion gol
*
Dar îți simt formele
ci nu eşti aici, dar îți simt formele
unduind înşelător ca şi apa
sub palmele mele ca nişte excrescențe
ale spaimei de unu absolut
sub buzele mele ca nişte amprente-ale setei
gustul de pământ şi de apă vie al trupului tău îl simt (doar atât)
iar limba mea ca un melc fără casă
îți măsoară conturul
şi totul e atât de real încât
la rigoare
te-aş putea chiar visa
*
Ultima retragere
atât de pierdut în contemplarea nemișcării lucrurilor,
am devenit eu însumi
un simplu obiect
George Nina Elian (Costel Drejoi)
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook