Rostogoliri

de EUGENIA BUCUR

Cuvinte mari, cu lumină,
Pentru trupuri ostenite
Şi clipe ce-şi duc mersul
Sfere de gând rostogolite

Citesc pe fila sufletului
Zborul fluturilor e candid
Vine din iarna o rază vie
Ca mireasma unui copil

Lumina a venit prin copil
Sau copilul prin lumină
Câtă bucurie şi plinătate
Chemarea privirii senină

04.01.2020

Lumina nopții

Stele stau tot cuminți
Sub cupola gândului,
Ce umple palma visului,
Botez dăruitor timpului.

Ascultă clipa ce bate
La uşa pleoapelor tale,
Sfidând depărtările,
Urma pierdută-n cale!

Apropiind marginile,
Pereții largi ai inimii,
În copilul ce visează,
E zbor alb, cu îngerii.

04.01.2020

Plecări?

Ana nu a plecat,
Doar o formă palpabilă
S-a strecurat să înflorească…
Să înflorească cu frumusețea
Sau poate cu zâmbetul ei…
Ştiu eu, ce spun oamenii?!
Ei au rânduiala lor, dar El, Domnul…
Domnul a pus alt temei.
În vorbe trecute i-am spus:
– N-ai teamă,
Domnu-ți va da aripi şi vei zbura!
Iar Ana îmi zbura prin poezie,
Iar acum ne este, prin ea.
Aseară am vrut să-i aud vocea
Şi întrebam la ce uşă să sun?!
În zori am deschis internetul…
Să o caut. Ea mi-a venit…
Cuvânt dureros şi adânc, şi blând.
Am găsit-o în pagini de bilanț,
De început de an bun, de an nou…
Ana e printre oameni şi ne dăruieşte.
Am văzut lăsat, în noi, un gând cadou.

04.01.2020

Dimensiunea

Peste rătăcirea acelor căi nevăzute,
O adiere poartă voalul lin şi subțire,
Brodat cu firul de aur al amintirilor,
Ce cad în a sufletului adâncă privire.

Cu ochii ce cuprind lung nemărginirea,
Adulmecând raza nopții şi a zilei umbră,
Spațiul are o nouă dimensiune palpabilă,
Cu unitatea de măsură în colțuri rotundă.

Respir adânc şi plec curgând în unde,
Se rostogoleşte o lacrimă, ce surâde
Şi urma începe lin a se clătina în ea,
Sub cerul ce râde, clădind când plânge.

04.01.2020

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook