Radu Preda după demiterea din fruntea IICCMER: „…la trei decenii de la căderea comunismului, cultura memoriei este subminată de indivizi abulici, egolatari, răzbunători, toxici, fără anvergura, capabili de trocuri politice imunde”

Radu Preda spune că actul demiterii sale din fruntea IICCMER nu este doar ilegal, ci și imoral. Teologul deplânge faptul că o parte a presei a preluat acuzații aduse „de un grupuscul de la institut și care nu s-au dovedit întemeiate până acum”, a transmis Active News.
„În seara zilei de 14 ianuarie 2020, premierul Orban a semnat decizia demiterii mele de la conducerea IICCMER. Nu doar ca actul este ilegal, având mandat legal (protectiv, cum spun juriștii), dar este imoral. Presa a preluat, ticălos, acuzații care îmi sunt aduse de un an de zile de un grupuscul de la institut și care nu s-au dovedit întemeiate până acum. Un „clasic” război pentru putere. Personal, am anunțat din vreme ca, în ciuda primirii celui de al doilea mandat, am de gând să plec, dar lăsând instituția și mai ales tema pe mâini bune. Se pare ca unii nu au mai avut răbdare. Una peste alta, cultura memoriei în România, la trei decenii de la căderea comunismului, este subminată de indivizi abulici, egolatari, răzbunători, toxici, fără anvergura, capabili de trocuri politice imunde etc. Păcat!”, a scris teologul și profesorul Preda.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook