DE CE PLÂNGI, MĂICUȚĂ SFÂNTĂ?

de Preot Sorin Croitoru

De ce verși, Măicuță Sfântă,
În icoane lacrimi grele?..
Ce mâhnire te frământă,
Ca să plângi atât în ele?..

Oare ce necaz îți face
Rană grea la inimioară?..
Care gânduri nu-ți dau pace,
Maică Pururea Fecioară?..

Că în loc să-ți curgă harul
Din icoanele sfințite,
Tu în ele-ți verși amarul
Cu suspinuri negrăite..

„De-ai cunoaște ce durere
Simte sufletul din mine,
Te-ai îmbolnăvi de fiere
Și nu te-ai mai face bine

Fiindcă nici la biciuirea
Lui Hristos cu scorpioane
Nu mi-a fost să simt mâhnirea
Ce mă mistuie-n icoane!..

Plâng de mila lumii care
Nici nu știe ce-o așteaptă:
Vine, înfricoșătoare,
Ziua Domnului cea dreaptă!

Timpul lumii se termină,
Căci credința-i pe sfârșite,
Peste oameni or să vină
Toate cele profețite!

Anticristul se gătește,
Pregătindu-și guvernarea;
Tot ce-i sfânt se prăbușește
Și domnește desfrânarea..

O prăpastie adâncă
Între oameni se mărește
Fiindcă ura îi mănâncă
Și zavistia sporește..

Nici creștinii nu-s lumină
Pentru lumea-ntunecată
Căci credința e puțină,
Nu mai e ca altădată..

Fiecare cu mândrie
Vrea pe alții să-i învețe;
Vai, ce mare grozăvie,
Toți au astăzi două fețe..

Adevărul și dreptatea
Nu se văd nici în biserici..
Ca o boală, falsitatea
I-a cuprins chiar și pe clerici..

Azi exemple de „virtute”
Mai vezi doar prin dicționare,
Dar în viață-s dispărute,
Înghițite de uitare..

„Sfinți” erau numiți odată
Cei ce-n Fiul meu crezură,
Cum la „Fapte” se arată,
Printre pagini de Scriptură..

Dar acum s-a dus credința,
De aceea nu lucrează
Harul cel ce dă voința,
Făcând inima vitează.

Plâng în cer cu lacrimi grele,
Căci mă mistuie mâhnirea
Și-n bisericile mele
Plâng, ca să-mi vedeți iubirea..

Ascultați-mă pe mine,
Căci vă spun la fiecare:
Nu mai e puțin și vine
Ziua Domnului cea mare”!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns