BUCUREȘTI. MARȘ AL TĂCERII de ziua deținuților politici.

În fiecare an, pe data de 9 Martie se comemorează oficial foştii deţinuţi politic din România din perioada 1944-1989 şi toate victimele regimului comunist din această perioadă. Regimul comunist a aruncat în închisoare peste 1 milion de Români, dintre care sute de mii au murit în urma regimului barbar de detenţie.

Asociația NEAMUNIT organizează și în acest an, Luni 9 Martie 2020, un scurt marş al tăcerii, pentru a arăta respectul şi recunoştinţa pentru cei care au avut curajul să se împotrivească regimului comunist criminal, cu preţul libertăţii, sănătăţii şi chiar cu preţul vieţii lor, salvând astfel demnitatea neamului Românesc, după cum se anunță pe pagina de Facebook a asociației.

Marşul tăcerii va începe de la Arcul de Triumf (zona staţia RATB pe partea Parcului Herăstrau) la ora 19:30 şi se va încheia la Monumentul Aripile din Piaţa Presei Libere. La monumentul dedicat Rezistenţei Anticomuniste, se vor depune flori, se vor aprinde candele şi se va rosti o rugăciune. Se va citi o lista simbolica cu 100 de nume de fosti detinuti politic si se va tine un moment de reculegere. Se recomandă participarea cu garoafe roşii, candele şi într-o ţinută de culoare închisă.

Ziua oficială de comemorare a victimelor regimului comunist în România. Ziua în care românii ar trebui să îşi amintească de eroii luptători anticomunişti, de martirii şi mărturisitorii din temniţele comuniste. Oameni care şi-au sacrificat tinereţea, libertatea, familia, sângele, chiar şi viaţa, pentru libertatea ţării, pentru demnitatea neamului şi pentru credinţă. Sute de mii de români, din toate clasele sociale, de toate vârstele, de toate orientările politice – elita poporul român, umilita şi exterminata sistematic prin închisori de regimul comunist criminal. Efectele le simţim şi astăzi, se arată în chemarea asociației NEAMUNIT.

de Adrian Petreanu


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns