LANSARE DE CARTE BINECUVÂNTARE ŞI CHIN Poezii din sufletul meu pentru sufletele voastre

Foto: magazincritic.ro

Ioana Poenaru

La sfârşitul lunii septembrie, într-un cadru mirific, la restaurantul „Domaine Roman“din Berthierville, Canada şi sub egida revistei online Poezii pentru sufletul meu, a avut loc unul dintre momentele literar-muzicale de excepţie ale comunităţii româneşti: lansarea cărţii Binecuvântare şi chin, primul volum al Mihaelei CD, precum şi a patru videoclipuri originale, cu melodii compuse pe versurile autoarei de către apreciatul compozitor Dan Lucian Corb.

Conceput ca o serată a armoniilor artistice si muzicale, evenimentul a reunit, sub acelaşi acoperiş generos al artelor, numeroşi ar-
tişti îndrăgiţi din comunitate. Printre aceştia: Mariana Iluţiu, Maria Corina Zozim, Cătălina Mirică, Dan Capotescu.

Mihaela CD, după cum semnează autoarea sub pseudonim literar, ne-a declarat că încă de mică a iubit artele, în special poezia. „Dar cum viaţa ne pune deseori în cele mai neaşteptate situaţii, iată-mă fără voia mea autoare de versuri. Spun fără voia mea, pentru că niciodată nu m-am văzut în această ipostază, totul a venit neaşteptat, versurile sunt cele care m-au găsit şi m-au forţat, din durere şi iubire, să le scot la lumină, să le dau viaţă.“Pierderea a două persoane dragi, la intervale foarte scurte, de doar câteva luni, a urgentat punerea pe hârtie a scrierilor literare şi a aşezării lor în făgaşul normal: într-o apariţie editorială cu o grafică de excepţie, cu un conţinut bogat şi diversificat, care ajunge imediat la sufletul şi inima cititorului.

„Am început să scriu din durere, din dor şi din chinul sufletesc care mă măcina. Acum ştiu sigur că tatăl meu, înger printre stele, e cel care mă inspiră şi-mi dă curaj. La fel ca şi mama soţului, pe care am iubit-o enorm şi care e acolo sus şi ea şi ne veghează.“

Mihaela spune că nu se va opri aici. Scrisul îi face bine, iar versurile ei îi bucură pe cei din jur într-o aşa măsură, încât pregăteşte un al doilea volum de versuri, de această dată în colaborare cu pictorul Mircea Rustiuc. În fază de proiect se mai află şi pregătirea unui CD cu melodii interpretate cu mult suflet de însuşi compozitorul Dan Lucian Corb, iar de curând a fost aniversat şi primul an de existenţă al revistei online Poezii pentru sufletul meu şi va apărea prima ediţie tipărită.
„Această revistă reprezintă un alt proiect drag inimii mele, pe care l-am pus pe picioare împreună cu soţul meu, Johnny, șotul meu, partenerul meu drag de viaţă şi, iată, şi de revistă, un proiec în care ne-am implicat cu toată dragostea şi priceperea noastră. Şi am reuşit!“
Binecuvântare şi chin se vrea, în primul rând, o apariţie editorială de suflet, caldă şi sinceră, în care fiecare cititor să-şi găsească aleanul, echilibrul sufletesc şi raza de speranţă, mai ales când viaţa îl va încerca. Între Alfa şi Omega, între plus şi minus infinit, între binecuvântare şi chin se desfăşoară miracolul vieţii, acest dar unic primit din Univers,pe care suntem datori a-l păstra, iubi şi îngriji cum ştim şi putem mai bine. Este mesajul central al acestei apariţii editoriale de excepţie, în posesia căreia puteţi intra, contactând direct autoarea. Felicitări şi la cât mai multe astfel de evenimente cultural-artistice de zile mari!

Pentru a achizitiona acest volum de poezii, autoarea poate fi gasita prin:

E-mail: autormihaelacd@gmail.com
Site web: poeziipentrusufletulmeu.com
Facebook: facebook.com/poeziipentrusufletulmeudeMihaelaCD/
YouTube: Autor Mihaela CD

articol realizat și semnat de Ioana Poenaru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns