Sfânta Împărtăşanie, frica, dragostea şi Comuniştii

„Nu trebuie să nu primim duminica Sfînta Împărtăşanie, fiind­că ne ştim păcătoşi, ci cu totul mai mult să ne grăbim dornici către ea, pentru vindecarea sufletului şi pentru curăţia cea duhovnicească, cu acea umilire a minţii şi cu atîta credinţă, încît judecîndu-ne nevrednici de primirea marelui har să căutăm şi mai mult leacuri pentru rănile noastre. N-am fi, de altfel, vrednici să primim nici împărtăşania anuală, dacă ne-am lua după unii care, stînd în mînăstiri, în aşa chip măsoa­ră vrednicia, sfinţenia şi meritul tainelor cereşti, încît socotesc că îm­părtăşania nu trebuie luată decît de cei sfinţi şi nepătaţi’şi nu mai degrabă pentru că această participare să ne facă sfinţi şi curaţi. Aceş­tia, fără îndoială, cad într-o mai mare trufie decît cea de care li se pare că se feresc, fiindcă cel puţin atunci cînd o primesc ei se socotesc vred­nici de a o primi. Cu mult este însă mai drept ca, de vreme ce în această umilinţă a inimii în care credem şi mărturisim că niciodată nu putem să ne atingem pe merit de acele Sfinte Taine, s-o primim ca un leac al tristeţilor noastre în fiecare duminică, decît ca, stăpîniţi de de­şartă trufie şi stăruinţă a inimii, sa credem că numai o dată pe an sîntem vrednici de a lua parte la Sfintele Taine. De aceea, ca să putem înţelege acestea şi să le păstrăm în chip rodnic, să rugam cu şi mai mare încordare mila Domnului să ne ajute pentru a le îndeplini acestea, care nu se învaţă ca celelalte îndeletniciri omeneşti, unde este necesară mai întîi folosirea cuvintelor, ci mai degrabă luînd-o înainte fapta unită cu experienţa. Acestea, dacă n-au fost cercetate şi nete­zite adesea prin învăţăturile bărbaţilor duhovniceşti şi dacă n-au fost adîncite cu grijă prin exemple şi prin experienţa zilnică, ori îşi pierd puterea din cauza nepăsării, ori dispar printr-o nevrednică uitare.” Sfântul Ioan Casian Romanul

Am arătat şi mai demult cât de folositoare este Sfânta Împărtăşanie. Ea este hrana cea mai însemnată pentru orice Creştin, iar cel care nu o preţuieşte şi nu o caută cu greu poate fi socotit creştin. Mai ales în vremuri de încercare, împărtăşirea este un puternic izvor de har, de pace, de tărie, de răbdare, de lumină şi bucurie.

În aceste zile suntem în plină isterie intenţionată politic, în care, pentru accentuarea terorizării oamenilor, clasa politică din România respinge folosirea la scară naţională a tratamentelor verificate pentru COVID-19 (precum cel de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara sau cel preluat deja de SUA de la medicii francezi).

Ce trebuia făcut?
Trebuia lansată o politică naţională de producere a măştilor sanitare, dezinfectanţilor, mânuşilor etc. Preferabil sub control militar. Trebuia lansată o politică naţională de repartizare a acestor mijloace de protecţie în spitale, policlinici, dar şi către fiecare familie din ţară. Preferabil sub control militar, cu pedepse corespunzătoare pentru eventualele furturi, abuzuri etc. Trebuia lansată o politică naţională de livrare la domiciliu a mâncării şi medicamentelor pentru bătrâni şi imobilizaţi. Preferabil sub egida Bisericii, expertul naţional numărul unu în acest domeniu. Trebuia lansată o campanie naţională de reducere a birocraţiei în general şi mai ales în domeniul medical. Trebuia lansată o politică naţională de sprijinire a cercetării, mai ales a celei medicale. Trebuia lansată o politică de relaxare fiscală, scădere sau supendare a taxelor şi accizelor populaţiei şi IMM-urilor, de încurajare a dezvoltării lucrului cu program redus şi mijloace de protecţie sanitară (ca în Germania), de investiţii în dezvoltarea industriei IT, recalificării IT etc. Dacă tot au fost trimişi acasă elevii şi studenţii, trebuia finanţată înfiinţarea de servere pentru toate instituţiile academice, universităţile, facultăţiile, şcolile postliceale, colegiile, liceele etc. Astfel încât să poată fi realizate online cursuri în condiţiile cele mai bune. Ş.a.m.d.

Ce s-a făcut?
Frontierele sunt deschise cetăţenilor români care intră, fără a se impune tuturor carantina la domiciliu, aşa cum ar fi firesc. Se merge pe simple declaraţii despre venirea sau nu din zone „roşii” ori „galbene”. Preţurile la alimente cresc tot mai mult, economiile oamenilor scad tot mai tare. Nu se mai găsesc pe piaţă dezinfectanţi de mână, măşti sanitare şi altele asemenea. Apar doar pe site-uri online, la preţuri gigantice, chiar de peste 100 de ori faţă de preţul iniţial. Nu putem ştii dacă sunt şi politicieni în spatele acestor afaceri de speculă, dar lipsa totală de reacţie dă de bănuit.
Nu s-au luat niciun fel de măsuri serioase pentru ocrotirea populaţiei. În cel mult două luni de zile, dacă se continuă cu politica actuală, oamenii se vor bate şi ucide pe stradă pentru mâncare. Căci IMM-urile (adică toate firmele mici şi mijlocii) vor falimenta. Deja restaurantele şi hotelurile sunt în pregătire pentru faliment. Cele de la câmpie şi de pe litoral au trecut cu greu iarna – cu o gură de oxigen, cel mult, în vremea sărbătorilor dintre Naşterea Domnului şi Sfântul Ioan. Acum, primăvara, când îşi începeau activitatea, sunt închise. Iar Guvernul şi toată clasa politică le dau vorbe goale. Nu s-au suspendat ratele bancare, nu s-au acordat ajutoare pentru firmele care se zbat să nu concedieze angajaţii. Nu există nicio politică economică minim-coerentă. Măsurile luate sunt aberante, fiind la nivelul Evului Mediu: izolare totală, mai bine să moară oamenii de foame în casă decât de boală pe străzi. Logică bolnavă, tipic bolşevică. Copiii trebuie să înveţe din ceea ce se chinuiesc profesorii să realizeze online, pe jertfa lor, fără niciun sprijin guvernamental, dar cu obişnuitele piedici birocratice. Bolnavii de cancer stau la cozi ore întregi, medicamente esenţiale dispar ca prin farmec, actul medical capătă tot mai multe piedici birocratice. Etc., etc.

Şi în toată această demenţă politică, în toată această incapacitate de guvernare, agenţii de serviciu ai gândirii şi acţiunii (neo)comuniste au găsit ţapul ispăşitor: Biserica. Mai exact, Împărtăşania. Şi mai exact, linguriţa pentru Împărtăşanie.

Este adevărat, nu se cunoaşte în istoria lumii niciun caz de îmbolnăvire prin Împărtăşanie.
Studii de specialitate (precum acesta) au găsit cazuri de transmitere de boli (infecţioase) la circumcizia mozaică sau la ritualurile musulmane ori hinduse. Dar la Creştini, în afară de bârfele comunistoizilor, nu s-a putut certifica medical nici măcar un singur caz de transmitere a unei boli prin Botez, Împărtăşanie sau altă lucrare sacramentală.

Dincolo de aceste studii, pot să aduc şi mărturia mea personală. Am împărtăşit sute de bolnavi de boli contagioase – precum hepatite virale, boli tropicale sau sida. Am consumat Împărtăşania rămasă şi am folosit aceeaşi linguriţă cu ei. Din zecile de boli – unele extrem de grave – pe care, după Comunişti, ar fi trebuit să le iau, nu am luat nici măcar una. Nici la bolnavi nu s-a transmis vreo boală de la unul la altul. Subliniez că acestea sunt fapte reale, concrete. Care au fost constatate, de altfel, de sute şi sute de preoţi români de spital numai în ultimele trei decenii. Ceea ce înseamnă, ştiinţific vorbind, că imposibilitatea transmiterii bolilor contagioase prin linguriţa de împărtăşit este o realitate clar atestată, cel puţin la fel de validă precum unicitatea amprentelor. (Constatată similar, prin observaţie.)

Dar!
Biserica lucrează nu doar pentru cei întăriţi în Credinţă. Ci şi – ba, poate mai ales – pentru cei slabi în Credinţă.
Chiar şi Comuniştii care ne vor răul, ne persecută şi încearcă să ne distrugă sunt fraţii noştri, din păcate rătăciţi. Unii dintre ei ştiu că prin Împărtăşanie nu se pot transmite boli, dar fac spume otrăvite ca să ne lovească; astfel îşi fac rău singuri, înstrăinându-se de Dumnezeu tot mai mult (mai ales când au şi trufia să pretindă că nu au nevoie de intermediar pentru legătura cu El, exact ideea Satanei). Unii dintre ei cred sincer în bazaconiile comuniste cu transmiterea bolilor prin împărtăşire, sărutarea icoanelor sau a moaştelor. Sunt suflete slabe şi au nevoie de înţelegere. Este drept, sunt vinovaţi că nu se informează obiectiv, dar asta ni se întâmplă tuturor.
Mai mult, sunt şi mulţi Creştini îndoielnici, care fie îşi pleacă urechea la mass-media comunistă, fie suferă de ipohondrie, fie au felurite sensibilităţi care îi fac vulnerabili psihic la ideea de contaminare. (Voi trece repede peste faptul că sunt şi Creştine care sunt surse de asemenea tulburări prin urmele de strugurel sau ruj pe care le împrăştie pe ce pun gura, Creştini care uită că îngrijirea trupului şi mai ales spălarea dinţilor sunt necesare totdeauna, dar mai ales înainte de Sfintele Slujbe etc.)
Toţi aceştia sunt creaţia lui Dumnezeu, toţi aceştia sunt iubiţi de El, pentru toţi aceştia El s-a Răstignit, ca şi pentru noi. Şi trebuie să-i ajutăm totdeauna, dar mai ales în această vreme, în care atmosfera de panică devine – cu vinovatul concurs al clasei politice – tot mai apăsătoare.
Ca urmare, este bine, este frumos şi folositor să folosim pentru împărtăşire, în aceste vremuri, metoda obişnuită pentru vremuri de molimă: împărtăşirea prin turnare, fără atingerea linguriţei.
Puteţi vedea, dând click pe această frază, un videoclip în care Părintele Vasile Ioana foloseşte acest mijloc de împărtăşire practicat şi la Athos şi în alte părţi ale Ortodoxiei.

Voi spune aici, pe scurt, că acest fel de împărtăşire este perfect canonic. Şi a fost practicat de Biserică de multe ori de-a lungul mileniilor.
Este rânduit de Biserică tocmai pentru vremuri de molimă, când slăbeşte credinţa multora şi se cuvine înţelegere şi dragoste faţă de ei. S-a practicat în asemenea împrejurări în întreaga lume ortodoxă, ceea ce înseamnă că a primit pecetea pleromei Bisericii ca mijloc ortodox de împărtăşire.
Voi mai aminti aici şi faptul că în primele veacuri Sfânta Împărtăşanie se împărţea cu mâna (Frângerea Pâinii). Este şi aceasta o formă canonică de împărtăşire, care a cunoscut şi ea mai multe rânduieli.
Vedem, prin urmare, că nu există o formă unică în care se poate administra sau primi Sfânta Împărtăşanie.
Există însă porunca dragostei, care cere să îl primim pe cel slab în credinţă fără a-i cerceta gândurile (Romani 14.1 ş.u.). Desigur, atâta vreme cât necredinţa lui nu atinge Învăţătura lui Hristos Iisus. Şi, după cum am arătat, aici nu este cazul. Principiul iubirii creştine, al iconomiei şi al înţelepciunii ne arată că este bine să ne aplecăm spre cei neliniştiţi, îngrijoraţi, înspăimântaţi. În loc să-i osândim pentru slăbiciunea lor, să devenim scara pe care să urce mai sus, către Cer. Astfel vom împlini voia Domnului mai bine decât printr-un rigorism nepotrivit.
Ca urmare, sunt încredinţat că este bine ca preoţii să aibă în vedere această delicateţe şi dragoste pastorală, împărtăşind prin turnare în această vreme de tulburare, spre zidirea noastră a tuturor ca pietre vii ale Bisericii lui Hristos Domnul.

Dumnezeu să fie cu noi toţi!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook