Tămăduirea rătăcirilor

Marin Moscu

*
Încântare

Floarea sufletului, trifoi cu patru foi,
Iese din rubinul iubirii aprinse în noi,
Adună aripi, le pune în zborul spre stele,
Bea scântei din curcubeie dosite-n ulcele.
Roua respiră pe buzele tale, pline de grai,
Uimirea umblă desculță prin iarba din rai,
Mușc adânc din plăcere, cu inima plină,
Prind luna din cer să-i bem din lumină.
Râzi cu stelele-aprinse în dinți, râzi cât poți,
Fericirea ne aduce din veșnicie nepoți,
Împrejur tatuăm petale-n buchet de lumină,
Pan din syrinx cântă o melodie divină!

*
Varsă-ți iubirea cu lumina-n mine

Lacrimi de apă, fulgi de zăpadă,
În nebunia toamnei fac paradă,
Resturi de frunze, de ierburi pătate,
Hrănesc vântul cu aripi uscate.
Drumul se șterge de roți pământii,
Bolizi tocilari străbat prin câmpii,
Eu urc un munte în lumi paralele,
Lumea din mine și lumea din stele.
Doi porumbei îmi dau târcoale
Cu săruturile lor în ritmuri cordiale,
Noi în luciul toamnei, spre zăpadă,
Căutăm credința din cer, adevărată.
Am urcat muntele, am venit la tine,
Varsă-ți iubirea cu lumina-n mine!…

*
Grota astrală

Un atlet prinde fulgerul şi-l strânge,
Capătul ploii miroase puternic a sânge.
Un preot salută crucea răstignită în vis,
Mielul lui şi-a întins pielea până s-a stins.
Inima transcende lăuntric, târziu,
Ploaia se stinge, somnambulul e viu.
Ochii tăi sunt floare în iubire aprinsă,
Distanţa dintre noi de timp e ucisă,
Partea frumoasă a jocului devine banală
Când se termină într-o grotă astrală!

*
Exerciţiu din asfinţit

Urcăm scările dealurilor în căutarea fagurilor iubirii,
Ne aşezăm la masa soarelui în scăunele de flori,
Ne iubim privind împrejur până în apusul amintirii,
Până clipele îşi destramă frumoasele culori.
Încercăm scara fericirii fără de sfârşit
Ori de câte ori în stomac fluturii aleargă,
Nu ne gândim să ne întoarcem de unde am venit,
Vibraţia noastră este întreagă.
Am ieşit din noi scrâşnind în viteză,
Furtuna cu fulgere nu ne spală de păcate,
Lumea ne aşează într-o mare paranteză
Socotind fericirile clipei şi visele deşarte!
Am urcat dealuri şi ne-am iubit,
Exerciţiu perfect vine din asfinţit!

*
Frumoasa mea, frumoasa mea…

Frumoasa mea, frumoasa mea
Cu inima de scoici stelare,
A încolțit în piept târziu
Un fulg de frunză trecătoare.
Se-nalță, cade, reînvie
Pe pala vântului ştrengar,
Respir parfumul poeziei
Iubirii ce o port ca dar.
Frumoasa mea, frumoasa mea
Cu inima cleştar de vis,
Tămăduieşte-mi rana vieții
Prin aripa ce m-a cuprins.
A încolțit ghinda candorii,
Stejarul s-a ascuns în noi
Pe culmea nemuririi care
Îşi spală fulgerele-n ploi.
Frumoasa mea, frumoasa mea
Iubirea ta-i parfum de stea!

*
Tămăduirea rătăcirilor

Îngerii aduc pe poarta cerului,
Pe undeva, pe la Greşu,
O rază de lumină,
O pun în căuşul palmelor
Şi o infuzează
Cu sărutul buzelor tale.
Beau pe nerăsuflate
Boabele fericirii
Cu ochii şi inima…
Sufletul intră în jocul rațiunii,
Rațiunea urmăreşte
Zig-zagul fluturilor
Mânjiți cu aripi de curcubeu,
Albinele deviază orizontul
Vărsând peste noi
Clepsidra cu miere şi polen.
Îți aduci aminte
Pe unde, şi cum , ne-am tămăduit
Rătăcirile dulci?
Tu, răspunde.
Eu încerc să pătrund,
Pe aceeaşi rază,
Cu tine în brațe
Pe poarta cerului!

*
Undeva pe o colină…

Undeva pe o colină,
Într-un codru secular
Cresc fructele de lumină
Peste vârfuri de stejar.
Înfloresc pomii, livada,
Merg bunicii cu nepoți
La fântâni sa-nvârtă roata
Cu agheasmă pentru toți.
Se apleacă la altare
Omul bun, în crez stelar,
Matei vrea să crească mare
Cu iubire şi cu har.
La piept ține-o cruciuliță
Cu mir sfânt, merge-n pridvor,
Are marea lui dorință
Să se-nchine sfinților…
Undeva pe o colină,
Într-un codru secular
Mânăstirea-i de lumină,
Matei, vână de stejar!

*
Stânca şi primirea îmbrățişării

Stânca adună schiturile
În harta ochilor,
Curioşii merg tiptil
S-o îmbrățişeze.
Vocea ei urcă în clopotnițe,
Cuvintele devin scântei
Născute din zâmbetul
Vieții în valuri.
Lacrimile se topesc,
Înotăm în marea
Visurilor descătuşate…
Stânca fulgeră
În săgețile de zbor,
Până în gât
Suntem iarbă şi flori,
Ungem axa timpului
Cu sângele scrâşnetului.
Zbaterea mea
Lăcrimând
S-aşează în genunchi
Şi devin stâncă.
Mă intreb:
Pe care parte a ei
Schitul îmi primeşte îmbrățişarea?

*
Tablou

Tablou cu nuri în acolade
Din care curg fulgere moi
Cu dinții de ieduți de lapte
Născuți în ierburi şi-n noroi.
Tablou cu vise răstignite
În cuie de lumini adânci
Pătrunse pe neocolite
În coastele ce stau pe brânci.
Tablou cu țara şi cu tine,
Şuvoi ce curge stând în loc
Pe-ntins de lacrimi şi suspine
În liniştea fără noroc.
Tablou cu inima în groapa
Celor cu aripi de nisip
Jucându-se vârtos cu sapa
În ochiul meu, sculptându-ți chip!

---

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook