Spre alte sfere

Lica Octav

*
VAMA VECHE

A fost cândva, o coastă-n spume,
Un colț îndepartat, de lume,
O limbă de pământ scăldat,
De-o mare-nșelătoare,
Ce îndelung a așteptat,
O vară-amăgitoare,
Un licăr dintr-un ciob lucind,
O strălucire în nisip,
O scoică-nfiptă-n malu-arzând,
Un val pe val, udând pe rând,
Doar amintiri, rămase-n gând,
Cu firea lucrurilor spuse,
În anul ce se scurse.
Și dacă marea ar putea,
Adâncă cum e ea,
Să-nghită tot ce piere,
Și dacă marea ar putea,
Imensă cum e ea,
Tot ce e rău, să spele,
Nicicând nu aș putea uita,
C-a fost cândva, scăldat în spume,
Un colț îndepărtat de lume!
*
VINO!

Vino cu mine să vânăm cozi de zmeu!
Și-am să te-acopăr de vrajă mereu;
Vino cu mine să-ți arăt curcubeul,
Să ne turtim fruntea de cer,
Și-am să-ți umbresc iluzia
Cu nori de mister.
Vino să-mpărțim pământul
Și vântul
Și apa și marea cu zarea,
Tu să fii sus, eu sa fiu jos,
Tu să răsari, eu să apun,
Tu să trezești, eu să adorm,
Tu să visezi, eu să plutesc,
Tu să rămâi, eu să dispar…

*
MUNȚII

Acolo unde pământul,
S-a lovit în vârful frunții,
S-au ivit cucuie, munții,
Malformând în carne lutul,
Acolo, unde pământul.
Au murit milenii multe,
Scurse ca arzânda ceară,
Ce păstrat-au vii, sculptate,
Formele-n bătrâna sferă,
Modelând, pe ici, pe colo,
Munți și văi, din eră-n eră.

*
BALUL VIEȚII

Sunt invitat la balul vieții,
Cu titlu onorific,
Să savurez răcoarea serii,
Ce-a zilei ochi a-nchis.
E doar un bal!
Și-n orice bal,
Podeaua-i sclipitoare,
Luciri de pași grăbiți de vals
Plutesc în piruete,
în foșnetul de bun augur
Al rochiilor cochete.
În mijloc, o pereche,
Dansează un tangou nebun,
Pe-o melodie veche,
Și el și ea-s un tot acum,
înlănțuii de-a lor pasiune,
învăluiți de-un nor nocturn!
Tavanul e un cer imens,
Cu stele candelabre,
Din loc în loc, un bec se arde
Și cade pe pământ,
Lăsând în urmă albe dâre,
Regrete ce s-au stins.
E doar un bal!
Un bal mascat,
Sunt toți ascunși de măști,
Doar dirijoru-i demascat
De propria lui baghetă,
Ce simulează dedicat
Un gest de conveniență.
Și totuși nu-i un simplu bal!
Perechi, perechi sosesc mereu,
Și-n sunete de madrigal
Dispar cum au venit!

*
SUFLET CĂLĂTOR

Nu poți cunoaște lumea,
Cât timp un suflet slobod
Stă-ncătușat în trup,
Răpindu-i libertatea
De-a se mișca în timp.
Căci spațiul înrobește
Un cuget câlător,
Ce va cunoaște lumea,
Zburând, doar în eter!
Un trup e pe pământ
Și din pământ e rupt,
E greu precum țărâna
Și patima de mort.
În zborul său înalt,
De suflet călător,
De sus privește cerul,
Iar marea e un nor.
Pământul e o sferă,
Difuză și albastră,
Rămasă într-o eră,
Trecută-ndepărtată.
Căci timpul va rămâne,
Stăpân doar pe pământ,
În lumea noastră plată,
De vorbe spuse-n vânt!

*
DESPRE LIBERTATE

Născuți sub steaua libertății,
Depindem toți, unii de alții.
Trăim în interdependență,
Obțiunile sunt aparente;
Nicicând n-a fost independență,
Siliți suntem în fapte.
Suntem păziți de societate,
Prin legi condescendente,
Stăm aliniați, în voia sorții,
Toți, așteptând o moarte.
Clădim imaginea abstractă,
Dorind o utopie,
Căci libertate-adevărată,
Nu știu pe-aici să fie!
Ecouri vii, de clopot sacru,
Al vântului de libertate,
S-au risipit în jurul nostru,
Pierdute-ndepărtate!
În zornăitul sec de lanțuri,
Ce-atârnă de picioare,
Un sunet răgușit și stins,
Mai bâiguie-n durere;
E libertatea care piere!
Un imn, profund și melodios,
Ce-a fost compus pentr-o idee,
Cântat în cor, suna grandios,
Ar fi putut fi, o epopee!

*
NOAPTEA

O umbr-a adormitei zi, e noaptea!
Născută din durerea crud-a despărțirii,
Când Soarele s-a-ndepărtat de Lună,
Lăsându-i suferința pe fruntea diafană,
Cu palida-i lumină, ce amăgește surd,
Oceanul de-ntuneric, nelimitat și crud!
Pare că totul tace, sub pleoapa adormită
A nopții ce inundă, cu liniștea-n visare,
O altă zi, pierdută-n așteptare,
O altă dimineață, ce naște deșteptare,
Un Soare-n căutarea amorului pierdut,
O Lună visătoare, în noul început!

*
SPRE ALTE SFERE

Îmbătrânim și timpul nu ne iartă,
Plătim dobânzi la zilele pierdute,
Ne agățăm de-un perimetru de pe hartă
Ne vrem stăpâni, reperelor terestre!
Gonim o zi, chemând grăbiți o alta,
Gândind, că multe vor mai fi rămas,
Așa cum cerul, plin de stele,
Mai pierde câte una de pripas!
În locul ei vin alte mii de stele
Ce se divid din steaua de geneză,
Mici licurici, sortiți să ne vegheze
În zborul nostru către altă sferă!

*
OGLINDIREA

Ascuns în irizări
Un chip se dedublează;
În spatele oglinzii
Un duh îl stăpânește.
El pune în cântar
Virtuți și slăbiciuni
Și oglindește incolor
Imaginea în adevăr.
În fața oglinzii apare
Doar umbra amăgită
În gândurile-ascunse
De falsa lor valoare!

---

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook