Jurnal COVID-19. Ura, invidia şi prostia

Trăim, vorba Chinezilor, vremuri interesante. La ei urarea de bine este să nu ai parte de vremuri interesante. Căci sunt grele. Pentru Creştini, însă, toate vremurile sunt – ori trebuie să fie – scară către Cer.

Scriu pentru cei care caută sincer adevărul, nu pentru cei care se lasă manipulaţi. Pentru aceştia scriu tot felul de specialişti în domeniu, din felurite servicii şi grupări. Un oarecare nu poate egala forţa unor sisteme uriaşe, dar nici acestea nu pot egala puterea Adevărului şi a Dragostei – adică a lui Dumnezeu. Ca urmare, chiar şi în vremuri interesante, cei care vor să găsească adevărul şi dragostea le vor găsi.

Acum cca. 10 zile Patriarhia a anunţat programul pentru Sărbătorile Pascale.
Un program convenit, cuminte, cu autorităţile.
Cu ţinerea tuturor poruncilor date de stăpânire(a lumească) în numele apărării de virusul SARS-CoV-2, fie ele corecte sau nu. Ba chiar cu şi mai multă pază, ca să nu fie loc de tulburare a laşilor sau de atacuri ale ticăloşilor. Majoritari, de altfel, în Republica România, adoratori de politicieni şi surse mainstream ale mass-mediei şi cel mult Creştini cu numele – sau direct (Neo)Comunişti.

Zadarnic.
După o lungă tăcere, atunci când Ministerul de Interne a (re)anunţat public ce şi cum va fi la sfârşitul Săptămânii Mari şi începutul Săptămânii Luminate, s-a dezlănţuit isteria.
Oameni care nu au făcut niciodată bine Ţării, oameni care nu au făcut niciodată bine cetăţenilor României, oameni care au vândut România pe bucăţi – de la flotă la viitorul politic – au răcnit ca şi cum li s-ar fi zdrobit coada. Cică, „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum au ocupat România şi Sovieticii, „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum au falsificat alegerile din 1946 şi 1948 ocupanţii şi marionetele lor, „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum au fost închişi preoţii şi ierarhii Bisericii, credincioşii ei, luptătorii pentru libertate şi ţapii ispăşitori, din 1948 încolo, „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum s-au distrus lacurile României şi producţia de peşte, păsări de apă, raci, vidre, scoici etc., „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum s-au otrăvit pământul, apele şi aerul cu o industrializare dementă, lipsită de orice raţiune economică, „din grijă pentru oameni”.
Sau pentru că doctrina comunistă pretindea că viitorul omenirii, clasa superioară, cea mai evoluată şi care va deveni unică este muncitorimea. Şi dacă nu erau muncitori, trebuiau făcuţi, ca să nu fie mincinoasă doctrina comunistă.

Tot în urmă cu cca. 10 zile s-a prezis de către unii specialişti în microbiologie că în cca. 2 săptămâni va mai veni o izbucnire de îmbolnăviri cu COVID-19. După care va urma ieşirea din criză.
Predicţiile au fost făcute pe temeiul observaţiilor evoluţiei îmbolnăvirilor în întreaga lume. Există o anume ciclicitate, dată de combinaţia între contaminări şi perioada de incubaţie a virusului [1].
Aceste predicţii sunt nesigure – ca multe alte date şi predicţii referitoare la SARS-CoV-2 şi COVID-19.
Dar dacă tot există, şi dacă tot s-ar putea să se împlinească, de ce să nu fie folosite împotriva Bisericii, a Credinţei, a lui Dumnezeu?
De ce să nu se anunţe dinainte, de către activiştii comunişti, că sunt „din vina Bisericii”?
Doar Biserica este oricum ţapul ispăşitor al Comuniştilor pentru toate impotenţele şi crimele lor.

Pentru un om raţional este limpede că isteria împotriva împărţirii anafurei şi luminii de Înviere nu are niciun temei ştiinţific.
Zeci de mii de curieri ce aleargă prin ţară zi de zi, mai toate magazinele (şi) cu produse de bază sunt deschise. Slavă Domnului, altfel deja s-ar fi ajuns la genocid. Avem un număr de minimum 100.000 de angajaţi ce lucrează cu publicul zi de zi, la ei adăugându-se cca. 100.000 de lucrători ai Poliţiei şi Jandarmeriei. Avem, prin urmare, 200.000 de persoane ce intră zi de zi în contact cu restul populaţiei. La aceştia se adaugă însă şi angajaţi în alte domenii publice, pe care nu le-am mai amintit.
Toţi aceştia nu sunt priviţi ca vectori de transmitere a coronavirsului/gripei. De ce? Pentru că respectă normele de protecţie sanitară impuse de stăpânire.
Pentru 3-4 zile, ar urma să li se adauge cca. 20.000 de voluntari şi clerici, sub supravegherea Poliţiei şi respectând normele de igienă impuse.
Este o fluctuaţie de cca. 10%. Care, în situaţia măsurilor extinse luate automat de sărbători (deci şi de Paştile Catolic, şi de Paştile Ortodox, inevitabil, an de an) este o fluctuaţie şi mai mică. Oricum, nesemnificativă.

Este dincolo de iraţional, este de-a dreptul dement, să crezi că livrările, liber făcute, de pizza, aripioare picante ori supă de linte sunt mai sigure decât împărţirea de anafură şi lumină sub supraveghere Poliţie-Jandarmerie.
Este dincolo de iraţional, este de-a dreptul dement, să crezi că o fluctuaţie de sub 10% timp de 3 zile ar avea vreun efect semnificativ în răspândirea SARS-CoV-2.
Este dincolo de iraţional, este de-a dreptul dement, să crezi că măsurile de protecţie funcţionează pentru Poliţie şi Jandarmerie, funcţionează pentru curieri, şoferi şi feluriţi transportatori, pentru oricine, de fapt, dar nu pentru clericii şi voluntarii ortodocşi.
Pentru orice om raţional,indiferent de religie, este limpede că situaţia nu ţine de raţiune sau motive obiective.

Nu există absolut nicio bază raţională şi ştiinţifică pentru isteria declanşată împotriva Bisericii.

Există însă multă ură, invidie şi prostie.
Pe asta se bazează politicienii care ţin România sub călcâi.
Aşa s-a votat în 1990, aşa s-a votat şi în următoarele alegeri, până astăzi. După ură, invidie şi prostie.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.. (Ioan 15.17-21)
Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: „Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere”. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru. (Romani 8.35-39)

lumina lumineaza 01

[1] Perioadă de incubaţie = perioadă în care agentul patogen intrat în organism încă nu provoacă simptomele de boală, înmulţindu-se până la atingerea masei critice (pentru organism).


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns