Povești cu tâlc din Marele Război (XLI). Testamentul unui excentric

Las „(…) soției mele Sofia să stăpânească casa mea cu toate lucrurile din ea și un pogon de pământ cât va trăi, iară după moartea ei să aibă a stăpâni tot frate meu Pantelimon aceste mobile și imobile (…) a da cărți în valuare de o sută (100) lei la copii silitori din școala din Novaci (…) a da suma de lei 500 pentru construcția de biserici (…) a da suma de lei 500 săracilor, la 5 luni după moartea mea (…) a-mi face o cuvincioasă înmormântare cu preoți, împărțiri de mili pe la săraci să-mi facă pomeniri, parastase și altele după rânduiala creștinească”.

Am tâlcuit peste 40 de povești cu eroi sau fapte din Marele Război, cu referiri directe la județul Gorj. Puține ne-au emoționat ca aceasta, deși ca istorici ar trebui să fim mult mai detașați. Transliterând acest testament ne-am dat seama cât de prețioase ar fi astfel de personalități și în vremurile crunte pe care le traversăm, mai ales în lumea rurală. Dar să nu ne pierdem speranța!

Dumitru Șerb. Manta (Mitrache), eroul nostru, era originar din Hirișești, comuna Novaci-Gorj. În 15 August 1916 – „pe o coală de hârtie simplă” – a schițat un testament olograf, chiar înainte de a lua calea războiului, a datoriei și a onoarei. Prima dată s-a asigurat că soția sa, Sofia, nu va avea de suferit în cazul în care el nu va reveni din război. Apoi a dorit ca cei mai silitori școlari din satul său să fie sprijiniți, la fel și săracii din localitatea natală. Desigur nu a neglijat nici Biserica. În câteva cuvinte, lipsite de orice strop de vanitate, ne-a simplificat chintesența vieții umane: FAMILIA, ȘCOALA și BISERICA. Ne-a trimis cu gândul la virtuțile anticilor romani.

Dumitru Manta a mai avut alți trei frați. Pe Pantelimon deja l-am amintit. Ceilalți doi erau Ion și Gheorghe, toți mobilizați în Marele Război. „Întâmplându-se ca frate meu să moară și el în acest răsboi atunci va primi drepturile mele ceilalți doi frați (…), anume Ion și Gheorghe Ș. Manta (…), dar dacă mor și aceștia la răsboi atunci drepturile mele se vor lua de către biserică și școală, tot sub condițiile arătate mai sus…”.

Dialogând cu d-na Claudia Drăgoiescu – strănepoata eroului Ion Ș. Manta (O poveste în sine este și cea referitoare la modul cum Domnia Sa ne-a oferit acest testament, dar și alte informații și fotografii prețioase despre cei patru frați Manta. Sincer, ne-am dori enorm să mai întâlnim astfel de oameni care prețuiesc trecutul strămoșilor noștri) – am aflat că și Pantelimon a murit în Primul Război Mondial. În această situație neobișnuită testamentul a fost onorat de Ion Șerb. Manta. El s-a îngrijit de „moașa Sofia” (văduvă de război rămasă necăsătoriă până la dispariția sa) așa cum și-a luat angajamentul în fața fratelui său.

Mitrache Manta a avut un sfârșit demn de un samurai de dinainte de Era Meiji a cărui icoană sfântă era celebrul cod Bushido. Într-o încăierare cu inamicul, în apropierea unui pod, a rămas pe loc să-și acopere camarazii de luptă care astfel au reușit să se retragă și să scape cu viață. Din păcate eroul nostru și mitraliera pe care o mânuia cu dibăcie și curaj au fost supuși tirului necruțător al tunurilor inamice și acolo și-au găsit sfârșitul. Conștient că numai astfel își putea salva camarazii, Mitrache și-a acceptat predestinația pe care a anticipat-o cumva în momentul în care și-a întocmit propriul testament.

Deficiență majoră din partea noastră a tuturor ca un astfel de erou să nu îl regăsim astăzi în cărțile de istorie ale românilor. Copiii noștri – urmași demni ai vitejilor de atunci – ar merita cu prisosință să audă astfel de fapte de vitejie. Frații Manta însă, au înțeles foarte bine, astfel nu mergeau în Primul Război Mondial ca să reclădească România Mare. Noi, azi, se pare că nu!

Gabriel Sarcină

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook