DARUL ULTIM AL MAJESTĂȚII SALE • sau Spiritul Viu al Primei Treziri

Mărturisesc faptul că voiam de mult să scriu despre asta, am pomenit despre acest lucru în mai multe comentarii. Și am vorbit în detaliu cu mai mulți monarhiști despre acest lucru. Ce m-a determinat să scriu ACUM și nu de mai multe luni? Cred că este o precizare pe care am auzit-o din gura maestrului Stelian Tănase cu ocazia lansării la Brașov a volumului „Conversații cu Regele Mihai”. Povestea maestrul: „Am întâlnit acolo (la Gardul Plângerii Naționale) o veche cunoștință. Republican convins, hotărât. «Păi ce cauți aici». Nu a putut republicanul să spună nimic, a fost gâtuit de emoție”…

București, sâmbătă 16 decembrie, anul de grație 2017, Piața Palatului Regal. De 10 zile Țara privea înmărurită ce se întâmpla. Până și ascuțimea certurilor politice tăcuse pentru o clipă: era ceea ce d-ra. Daniela Burlacu a numit, ulterior, „11 zile în Duhul Regelui”. În mod „straniu” nici precipitații nu au fost în acele zile. Și o vreme neobișnuit de caldă. Iar în aer se simțea ceva greu de descris, cumva ca o „aromă”, un „parfum” de ceva dintr-un alt timp. Eu unul, cel puțin, l-am simțit cel mai puternic atunci când am ajuns în București în acea dimineață de sâmbătă. Era ceva din aroma vremurilor interbelice o senzație că te-ai fi întors în timp acolo… E și asta o parte din Darul Ultim de Dincolo de Mormânt.

În ultimele trei zile dinaintea Funeraliilor a fost acolo, în Sala Tronului, un pelerinaj nesfârșit. Au stat oamenii ore întregi la coadă, demni, în liniște, pentru a ajunge să-și ia un rămas bun de la cel care fusese „Trădat de toți, loial tuturora”. Înțeleseseră mulți care veneau cu lacrimi în ochi ce s-a pierdut… „Am fost mințiți, ni s-au furat 28 de ani din viață”. Poate că în cazul multora așa și este… Au învățat să asculte ce e ușor de înghițit, să fie superficiali, să ia de bune tot felul de minciuni… Alții, mult mai puțini, au uitat să militeze. S-au luat cu altele mărunte și au dus Monarhia numai undeva adânc în suflet. Mă număr printre aceia.

Orele amiezii… Racla cu cu Rămășițele Pământești ale Marelui Trecut la Veșnicie este coborâtă din Sala Tronului pe Catafalcul din Piață. Soborul de preoți intona „Hristos a înviat”, în Postul Mare al Crăciunului… Se face o liniște mormântală preț de câteva secunde, cât o eternitate. Mulți au ochii în lacrimi dar caută să se abțină, cum pot…, din decență. Un FIOR străbate mulțimea aceea tăcută în timp ce sicriul era coborât pe Afetul de Tun….

Nu am știut nici unul dintre noi ce este în acel moment. Dar toți aceia cu care am fost acolo am simțit CEVA. Senzația mea personală atunci, imediat după ce Soborul rostit Cântarea de Înviere, a fost că mă așteptam să se ridice din Sicriu. Știu, cine nu crede sau nu simte, va spune „ți s-a părut”. Cu toate că am găsit și din aceștia – oameni care judecă, însă – unii care au spus: „ba da, se poate!“ De fapt, chiar S-a ridicat și s-a răspândit deasupra celor aflați acolo. S-a ridicat în Spirit Viu și a lăsat fiecăruia ceva. Mi-au confirmat-o nenumărați pe care i-am întrebat. „Amin! Să știi! Chiar că”…

Dar fiecare a simțit că „trebuie făcut ceva”. Și zilele mai apoi au trecut și a venit conștientizarea retroactivă, ochiul calm a privit în interior și a stat să mediteze. AVEM CEVA DE FĂCUT. Dar ce? Fiecare a perceput lucurile diferit și a înțeles diferit. Dar cred că fiecare și-a dat sema că ceea ce are de făcut este ceea ce se pricepe… DISCURSUL o spune, dar nu explicit. Cine a căutat să-i priceapă înțelesurile pricepe…

Ceva de făcut…. Fapt este în toată acestă cehstiune că nimeni nu alege ce are de făcut. Misiunea pe care o simte îl alege. Cum asta? Predestinare? Da și nu. Poate mai mult Credință în Acele valori. Da, privind retroactiv întreaga viață, lucrurile care l-au definit pe fiecare dintre noi, pe care le-am făcut fiecare, acestea își lasă amprenta. Fiecare își va da seama ce are de făcut și încotro să-și dirijeze eforturile.

Ce am priceput eu, despre mine? Ce am de făcut? Și din diverse discuții; și din lucruri ce mi s-au întâmplat de-a lugul vremii; și din ceea ce am citit în „Conversații…” – mai ales cap XII… Este de lucru imens la mentalități. Am simțit și realizat asta mult înainte de a citi cartea. Cuvintele simple, spuse de Rege, doar au cristalizat unele lucruri.

Este de lucrat la conștientizarea unor lucruri legate de ce înseamnă Monarhie în viața de zi cu zi…

Acolo jos, la contactul dur, cu oamenii simpli, cu cei care nu au avut șansa de a înțelege, care au fost dezvățați de a cântări lucrurile. Nu am eu treabă și nu am nici o cădere să mă bag în discuțiii despre succesiuni și linii sucesorale și CINE să fie.

NU! Respect pe toți urmașii MS Mihai pentru că de la El vine Darul. Și punct. Eu am treabă cu a face înețels CE înseamnă Spiritul Restaurației.

Și direcția? Sunt, mai ales, republicano-scepticii. E un efort imens? Da. De ce eu? Pentru că văd că nimeni nu mișcă mizeria de sub unghie pentru așa ceva. Câți o pricep? Azi unul ia o parte de ici, altul ia de colo. Și lucrurile încep să se audă…. Că nu doar „pe net” lucrez la astea ci și în discuții cotidiene, în modul de a aborda problemele. Totul, pronind de la Respect pentru Onoare și Demnitate! Mai ales pentru ceea CE ESTE FIECARE.

Direcția… o dă Spiritul Viu. Care… „vorbește”, nu tot timpul, și realizezi doar mai pe urmă. Este un mod bizar felul în care se arată. De regulă conștientizezi retroactiv. Sunt însă și momente când „se simte ceva în aer”, „parfumul” acela despre care vorbeam mai sus. Asta se întâmplă când se întrunesc mai mulți monarhiști la un loc.

Dar Darul mai aduce cu sine ceva. O mică răsplată. Nu, nu vă gândiți că materială! Atunci când este situația mai grea, când ești tentat să lași totul baltă, când te gândești la grămezile de mizerii pe care ți le oferă cei mai diverși. CEVA apare și se rezolvă, realizez retroctiv. „Mă să știi că a A FOST pe acilea”. 🙂
.
Pentru că și de vrei să fugi nu merge. Apare CEVA care te face să revii, acolo este Legământul (în cazul meu) de a nu mai uita de a nu mai precupeți nici un efort posibil.

Răsplata pe care o vreau? Nici una. Este pedeapsa pentru a fi uitat să mă interesez ,să mișc ceva. Sau da, răsplata este în mulțumirea de sine, de a ști că mi-am făcut – acum – datoria așa cum am știut și atât cât am putut. Și de a fi liber de constrângeri.

Aș fi făcut vreo diferență? Numai Dumnezeu Bunul poate ști. Poate așa a fost să fie. Pedeapsa pentru a nu fi militat, a nu fi fost niciodată implicat? N-am avut niciodată onoarea ca MS să îmi adreseze măcar o singură vorbă… L-am văzut doar de două ori – în 1997 și 2006 de la o distanță de circa un metru jumate. Tot pentru păcatele mele de a fi uitat de a mă fi pierdut în diverse problematici nu am avut nici Onoarea de a mă închina la Catafalc în Sala Tronului. Se putea, nu am avut inspirația…. (!?) Pur și simplu asta a fost…

SIMT prezența Darului în fiecare zi! Pentru că MS era îndumnezeit prin suferința pentru Neamul său, al nostru. Așa simt eu Darul lui, un Spirit Viu al Primei Treziri a Conștiințelor. Prin Trecere ne-a dat mai multe decât mai putea da trupul chinuit de boală. Și mulți au realizat, dar dau din colț în colț cu capul de pereții propriei lor inconștiențe. Dumnezeu să le aibă sufletele-n pază!

Acesta este Darul Ultim așa cum pot să îl descriu eu. Un început pentru Revoluția Decenței. S-a cristalizat trepatat. Și pe acesta l-am simțit întâia dată la Gardul Plângerii Naționale; Marea de Flori, Candele, Gânduri și regrete. Piața Palatului Regal, la ceasurile amiezii, în acea zi de 16 decembrie, anul de grație 2017!

ONOARE și DEMNITATE Intelectuală! Nihil Sine Deo!

Zic și semnez
Al dumneavoastră,
Jur(nal)ist independent
Dar trăitor în Duhul Monarhiei
Ștefan-Teodor VACARENCO, UZP

---

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook