Mihaela CD, secretele cărții ”Focul din Noi”.
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2020/06/Mihaela-CD.jpg)
Bine v-am regăsit dragi prieteni!
Așa cum am promis,seria articolelor cu dezvăluiri interesante despre cartea ”Focul din Noi” continuă. Am să răspund cu multă plăcere și la întrebările voastre foarte interesante pe care le primesc cu mare interes și multă bucurie.Doresc să vă mulțumesc pentru susținerea vostră extraordinară! Fiecare mesaj pe care îl primesc pe diverse căi îmi umple inima de bucurie! Vă mulțumesc din tot sufletul dragii mei! Sunteți minunați!
Pentru început vă ofer dragii mei o poezie din această carte , este vorba de o poezie dedicată mamei, cea mai scumpă ființă din viața fiecărui copil! N-am ales întâmplător această poezie! Iată că vă dezvălui unul dintre secretele acestei cărți: Am dedicat cartea ”Focul din Noi” măicuței mele iubite, fără de care, azi, nu aș fi nimic!
Vă invit să citiți poezia mea ”Inima de dor beteagă”.
Inima de dor beteagă
Undeva-n amintiri tare îndepărtate
O mamă stă aşteptând la fereastră
Privind prin bruma frunzelor pătate
Îşi vede tinereţea răsărind în glastră
Cândva averea ei era cea glorioasă
O casă-mpodobită cu copii ş-un şoţ
Acum doar liniştea perfidă o apasă
Primită într-al vieţii nemilos negoţ
De soarta-i n-are nimic a se plânge
Şi bunului Dumnezeu îi mulţumeşte
Că-ntreaga viaţă ea a putut strânge
Clipele cele dragi ce şi le aminteşte
Copiii îi sunt plecaţi prin patru zări
Norocul sorţii vrând ca să-l culeagă
Iar mama-şi duce gândul peste mări
Călătorind cu inima de dor beteagă!
Îmi face o mare plăcere să răspund întrebărilor voastre sosite pe diverse canale:
1.Există o continuitate între volumul”Binecuvântare și chin” și volumul ” Focul din Noi” ?
Da, există! Deși sunt două volume de poezii complet diferite, unul cu imagini fotografice personale, iar al doilea un volum conținând picturi, totuși, există o legătură! Pe lângă faptul că ambele cărți au același autor și același editor, cititorul va putea observa o continuitate de idei în ce privește creația literară. Dacă cartea ”Binecuvântare și chin” a fost o explozie de sentimente și trăiri în versuri, ei bine cartea “Focul din Noi”vine să întărească ideea că nu e nimic întâmplător și că aceste poezii sunt din sufletul meu pentru sufletele voastre!
2.Care a fost sursa de inspirație a poeziilor din această carte?
Inspirația mea vine din tot ce mă înconjoară, de la oamenii pe care îi am în jur sau pe care îi întâlnesc, din natură și tot ce-i frumos în jurul meu, din diverse întâmplări, din vise și din amintiri. Poezia mea își are izvorul în stările și trăirile mele sufletești. Ard, simt și scriu din suflet și pentru suflet!
Colaborarea cu artistul Mircea Rustiuc, a dat roade frumoase și așa cum era de așteptat, picturile sale se află în această carte fiind printre principalele surse de inspirație a poeziilor cuprinse în acest volum. Picturile artistului Mircea Rustiuc m-au impresionat de la bun început iar unele dintre ele prin emoțiile pe care mi le transmiteau s-au dovedit a fi reale fluvii de inspirație.
3.Cum au fost alese picturile din carte?
Mircea Rustiuc este un artist talentat și complex care surprinde în detaliu cele mai fine lumini și umbre, reflexii și nuanțe de culori pictând fie peisaje ale naturii, fie obiecte (natură moartă), personaje sau portrete. Colaborarea cu artistul Mircea Rustiuc depășește dimensiunea acestui volum fiind mult mai vastă și de lungă durată. Acesta este și motivul pentru care alegerea picturilor care îmbogățesc acest volum nu a fost deloc ușoară.
Așa cum o spune chiar titlul cărții ”Focul din Noi”, această carte însumează focuri creatoare atât din punct de vedere liric cât și vizual. Am pornit de la colaborarea artist-autor cu câteva zeci de picturi iar printr-o strânsă colaborare între autor-artist și editor au fost alese cele 17 picturi reprezentate în carte. Printre criteriile care au stat la baza alegerii picturilor au fost și tematica, formatul și culorile.
4.Când va avea loc lansarea cărții ”Focul din Noi”? Va fi o lansare și în România?
Deocamdată datorită situației fără precedent în care ne aflăm[ pandemie], nu putem să stabilim o dată concretă pentru lansare. Sperăm să putem lansa această carte fizic atât în Canada cât și în România dar rămâne de văzut cum evoluează situația globală și abia atunci vom putea stabili o dată. Pentru început această carte este lansată numai on line prin mijloacele virtuale de care dispunem sperând că vom putea să o lansăm în curând și prin prezența fizică.
Vă invit dragi prieteni să descoperiți cartea ”Focul din Noi” și îmi doresc ca această carte de suflet să vă încălzească sufletele prin poezie și pictură! Aștept cu mare drag impresiile voastre după citirea cărții!
Vă îmbrațișez cu drag,
Mihaela CD
![](https://scontent.fotp3-3.fna.fbcdn.net/v/t1.15752-9/104115909_547695219218143_7159072636159405908_n.jpg?_nc_cat=101&_nc_sid=b96e70&_nc_eui2=AeF2oedQgAuOw8P06Ec9G75eVpm9jgquRWxWmb2OCq5FbGh2b_LnJqm4qqPQ9VjPiB0Wo0gnd3dTS0ye-QTDbUGW&_nc_ohc=XdZxdcnIN5IAX8ojimS&_nc_ht=scontent.fotp3-3.fna&oh=b4489d372e06e8b2fbd738327efdb1bd&oe=5F0B45AF)
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook