Am trăit s-o văd şi p-asta: Profesor tras la răspundere de elev!

Bibliotecă SUA

Ceea ce am să povestesc în rândurile următoare este o întâmplare reală, petrecută cu câteva săptămâni în urmă. Reală şi în acelaşi timp neobişnută. Neobişnuită pentru mine, dar devenită o obişnuinţă a elevilor anului 2020. După o perioadă de restricţii impuse din cauza pandemiei de covid-19, am reuşit să mă întânesc la o cafea cu un bun prieten care e profesor şi care predă o materie frumoasă la un liceu din oraşul nostru minunat. Şi cum eram noi în toiul discuţiilor, un elev de clasa a 12-a al bunului profesor, care trecea pe lângă noi, salutându-şi profesorul cum se cuvine, l-a apostrofat pe bietul profesor, cum nu se cuvine, pentru că acesta a avut neinspiraţia de a lipsi de la ora de pregătire pentru bacalaureat. Poate profesorul o fi avut vreo urgenţă, fiind om cu familie, şi a trebuit să lipsească de la acea oră. Dar elevul ştia una şi atât: profesorul trebuia apostrofat, nu de director, nu de inspector, nu de ministru, ci chiar de el, elevul de a 12-a, iar dacă va fi să obţină o notă nesatisfăcătoare la Bac, vinovat va fi profesorul care a lipsit la o oră de pregătire cu elevii, nu elevul care timp de 4 ani a tratat cu indiferenţă efortul profesorului pe care l-a depus la fiecare oră de clasă în predarea materiei respective!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns