Regizorul Cristi Puiu: „știți ce mă deranjază la toată problema asta? Frica din ochii omului!” Video

politics-gk-pathshala-nepal

Regizorul Cristi Puiu a vorbit despre contextul în care a ţinut discursul anti mască înainte de ecranizarea filmului său Malmkrog la Festivalul Internațional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca, conform Mediafax.

Regizorul Cristi Puiu a explicat la Marius Tucă Show ce s-a întâmplat pe scena de la TIFF, acolo unde discursul său a stârnit reacţii şi controverse aprinse în spaţiul public. Cristi Puiu susţine că nu avea de gând să ţină un asemenea discurs tranşant, chiar la proiecţia noului său film, ,,Malmkrog”, însă devoalează motivul care l-a determinat să aibă o asemenea reacţie.

„Cred ca dictatura este un lucru mult mai periculos decât pandemia. (…) Am cerut să vorbesc fără mască, ne-am născut fără mască. (…) Aceste măsuri sunt tranzitorii. (…)„, a spus regizorul.

Foto: Mediafax

,,Eram foarte supărat când am început să vorbesc la Cluj, ne-au ţinut jumătate de oră până să intrăm. Au fost mai mulţi factori: masca, frigul, ţânţarii (…) Ştiţi ce mă deranjează la toată povestea asta? Frica din ochii omului!” povesteşte regizorul.

Reamintim că înainte de ecranizarea filmului său Malmkrog la Festivalul Internațional de Film Transilvania regizorul român, Cristi Puiu, a subliniat că este inuman să te uiți la o proiecție de 200 minute cu masca de protecție pe figură. Acesta a afirmat că “puterea ar trebui să nu ne trateze ca pe nişte vite”.

Făcând referire la Revoluția din 1989, acesta a spus că ,,au existat niște oameni indisciplinați în România care au spus NU dictaturii. (…) Dacă dumneavoastră sunteți astăzi aici și vă uitați la un film este pentru că au existat niște oameni indisciplinați în România în Decembrie ’89 care au spus nu dictaturii. Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe niște vite. Există un virus, dar tonul autorităților statului este inacceptabil”.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns