OMS folosește „inteligența artificială” și „ascultarea socială” pentru a controla informațiile despre COVID 19
Cine își mai făcea iluzii că Organizația Mondială a Sănătății este preocupată în primul rând de combaterea pandemiei va fi...
Cine își mai făcea iluzii că Organizația Mondială a Sănătății este preocupată în primul rând de combaterea pandemiei va fi...
Academia Română a anunțat, miercuri, într-un comunicat de presă, hotărârea de a organiza o dezbatere la nivel național pe tema...
Piața UNIVERSITĂȚII, 19 septembrie, ora 16, Starea de Libertate! Simulare lecție de matematică în școala cu mască și cușcă pe...
Liviu Brânzaş, fire domoală, manifesta atitudine de îngăduinţă faţă de greşelile altora. Nu ne-am mirat nici unul din cei care l-am...
Asociația „Zi de BINE” din București a jurnalistei Melania Medeleanu în colaborare cu Asociația „Mă Bucur de viață” din Galați, au inițiat...
Comemorarea a 80 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena de la 30 august 1940 a debutat la...
Asociația Pro Consumatori și Alianța Părinților le solicită ministrului Educației și ministrului Sănătății ca cei care au decis introducerea controversatelor...
De ce după 6 luni HotNews îl atacă pe procuror și reia tezele maghiare împreună cu o anumită parte a...
Sâmbătă 5.09.2020, sub genericul „Ne vom întoarce într-o zi…”, în județul Dâmbovița vor avea loc manifestări memoriale dedicate Rezistenței anticomuniste...
1.Copila mea, Îţi scrie mama, Scriu cu o tulpină de lăcrimioară pe retina de câmp a sufletului tău tânăr şi...
În ultimele zile ale lunii August, membrii Comunității Identitare Cluj au desfășurat mai multe acțiuni de ecologizare a pădurii Făget pe raza...
Preşedintele american, Donald Trump, a declarat că doreşte reintroducerea disciplinei de "Educaţie Patriotică" în şcolile de stat din Statele Unite,...
"MAKE A GIFT TO CHILDREN IN NEED" ( FĂ UN CADOU UNUI COPIL ÎN NEVOIE) – este un proiect...
Duminică, 30 august 2020, a avut loc la Carei marcarea a 80 de ani de la Dictatul de la Viena...